Anii au trecut. Ce părea o pol..." />

Drumul Mătăsii miroase a păcură

Cu 15 ani în urmă, la sediul MApN a venit gen. Gregory Johnson, comandantul Flancului Sudic NATO. Militarul a prezentat slide-uri, prin care arăta ce strategie va urmări NATO „pe aliniamentul Marea Neagră – Marea Caspică”.

Auzeam prima dată că „NATO va proteja” accesul liber la resursele strategice ale regiunii: apă, petrol, gaze. L-am întrebat cum își poate urma NATO misiunea spre Caspica, lăsând în urmă armata rusă pe Nistru. Mi-a spus că Transnistria nu e prioritatea NATO.

Evident, putea spune orice unui gazetar. Deocamdată NATO nu și-a luat în serios rolul de proteguitor al accesului liber la resurse. Parcă face mai mult UE, prin acel Pachet Energetic III: nimeni nu poate fi proprietar unic de gazoduct și furnizor unic de gaze în UE, motiv pentru care Rusia zbârnâie: i se atacă monopolul.

Anii au trecut. Ce părea o politică de intimidare a Europei din partea Kremlinului s-a transformat în realitate: UE nu poate scăpa de controlul energetic rusesc. Nord Stream ocolește Ucraina prin Baltica și duce gazele în Germania. Funcționează de un an.

Putin a cerut ca lucrările la South Stream să înceapă pe 7 decembrie 2012. Așa a fost. Și acest gazoduct ocolește Ucraina. Nu pentru că acest stat turbulent ar fi un pericol pentru Rusia, dar așa înțelege Kremlinul să aducă înapoi în ograda sa fostele republici sovietice rebele.

Miza geostrategică e uriașă.

În aceeași zi, Hillary Clinton avertiza că SUA nu vor admite refacerea imperiului sovietic, sub forma înșelătoare a Uniunii Vamale și Uniunii Economice Eurasiatice. Nu e prea târziu pentru altă mutare deșteaptă din partea SUA, dar resetarea intelectualului planetar Barack Obama poate fi reflexul lipsei de soluții și reacție.

Vova a ținut un discurs. Muncitorii au sudat o țeavă lângă stațiunea balneară Anapa, de la Marea Neagră. De aici va porni South Stream, pe 2.380 de kilometri. Inaugurarea lui e prevăzută pentru sfârșitul anului 2015.

„E un eveniment important nu doar pentru piața energiei ruse, ci pentru cea a întregii Europe. Cu Nord Stream, South Stream va crea condițiile pentru livrări fiabile și necondiționate de gaze rusești la consumatorii europeni, în acest caz din sudul Europei”, a spus Putin.

Suntem alarmiști? Rusia nu poate exista fără UE, principală piață de resurse energetice și principal furnizor de tehnologie pentru economia tot mai uzată a rușilor. Partea comică e că nimeni din Europa Occidentală nu crede în bunele lor intenții. Dacă Germania va participa la „modernizația” Rusiei, Kremlinul va deveni și mai arogant. S-a mai întâmplat.

South Stream va costa poate 16,5 miliarde de euro și va transporta în final 63 de miliarde de metri cubi de gaz (mmcg) anual. Va trece prin Marea Neagră, Bulgaria, Serbia, Ungaria, Slovenia, până în Italia. Gazoductul nu va trece nici prin Româniea, altă rebelă ce nu mai acceptă lațul, ca şi Polonia. Prin Gazprom, rușii dețin 50% din acțiuni, ENI din Italia 20%, EDF din Franța 15% și Wintershall (grupul BASF din Germania) 15%.

Despre Nabucco nu se mai aude, nici în varianta West. UE are alte priorități. Gazoductul Transadriatic TAP e o inițiativă minoră pe lângă South Stream. Ar trebui să ajungă prin nordul Greciei până în sudul Italiei. E susținut de Suisse EGL și Statoil (42,5% fiecare), alături de EON (15%). TAP a beneficiat de un puternic impuls în această vară, după ce a primit angajamente financiare de la BP, Total și Azerbaijan. BP extrage gaze din zăcământul azer Șah Deniz. Joacă la două capete: și cu rușii, și cu UE, dar mai mult cu cine dă bani. Va decide la începutul anului 2013 ce proiect va susține în final: TAP sau Nabucco West.

Pod energetic între două mări

În 2010, Azerbaijanul a extras 27 mmcg. Până în 2020 cantitatea se poate dubla. Legarea regiunii pontice de Caspica relevă importanţa geopolitică: un coridor, prin care Rusia îşi exercită influenţa în Orientul Mijlociu.

Pentru SUA o zonă vitală de interes. Obama a dat un semnal clar la Reuniunea de la Miami, din februarie 2012, că „satisfacerea necesarului SUA de resurse energetice depinde în mare măsură de evenimentele din lume, precum tulburările din Orientul Mijlociu”.

UE însăşi consideră că Marea Neagră şi regiunea din jur, pe ansamblu, e un pod ce leagă Europa de Caspica, bogată în hidrocarburi. Pentru UE, regiunea e importantă şi pentru că asigură Uniunii un control asupra rutelor principale de transport şi conductelor.

Importanţa economică a regiunii constă în funcţia ei de placă turnantă de transport. E vorba despre rutele alternative de transport pentru resursele energetice şi coridoarele de transport de marfă, ce leagă Europa de Asia. Ţările limitrofe Mării Negre joacă rolul unui pod energetic de livrare a hidrocarburilor caspice spre Europa.

Olivia Kindîbaliuk, de la Academia de Științe din Chișinău, crede că această realitate va genera „un spaţiu geopolitic separat”. Marea Neagră dispune de importante rezerve de hidrogen, sulf şi petrol. Utilizarea lor corectă poate duce la evitarea crizelor energetice cu care s-ar putea confrunta ţările de la Marea Neagră.

Problema configuraţiei geopolitice a puterilor de la Marea Neagră se leagă de tendinţa de a influenţa forţele externe în procesele de la frontierele ei şi dincolo de ele şi prin construirea unor noi conducte care să ocolească Rusia, pentru a minimiza rolul ei în regiune. Acest lucru nu e întâmplător: în rezerve certe de gaze naturale, Rusiei i se atribuie rolul de lider mondial.

E justificat să discutăm despre configuraţia puterilor interesate să fie prezente „între două mări”. Acest lucru relevă şi potenţialul proiectului pe spaţiul eurasiatic. E vorba despre puteri ce nu constituie elemente ale spaţiului analizat: SUA – interesate să-şi crească prezenţa în zonă, UE şi NATO.

O probă de rezistenţă

Politologul american Ira Straus, analizând situaţia din regiune la sfârşitul anilor 90, remarca: „Prezenţa Occidentului va fi o probă de rezistenţă pentru influenţa Vestului”. În scenariul actual, e crucial pentru SUA să nu admită transformarea UE în putere geopolitică concurentă. În ciuda faptului că UE consumă 16% din resursele energetice mondiale, iar rezervele proprii de hidrocarburi sunt epuizate sau foarte limitate, anumite preocupări ale SUA se justifică. Anterior, UE era percepută ca un concurent economic. În prezent, percepţia nu e completă şi nu reflectă exact situaţia reală. Adoptarea Parteneriatului Estic în timp real a permis raportarea la UE ca strateg geopolitic eficient, ce nu are dificultăţi în a-şi fortifica poziţia în regiune.

Regiunea capătă importanţa pentru geopolitica europeană, fiindcă geografic asigură accesul direct la resursele energetice strategice pe care doresc să le obţină ţările europene.

Poate că, pe măsură ce Europa îşi va diversifica livrările de resurse energetice, rolul regiunii de la Marea Neagră ca placă turnantă de tranzit va creşte. Să menţionăm politica echilibrată a UE în regiune. Iniţiativele disparate ale UE de altă dată s-au transformat acum în politică pe termen lung.

Nu e întâmplător că UE a adoptat în ianuarie 2011 Strategia Mării Negre, prin care aceasta e proclamată „mare interioară parţial europeană şi, geografic, predominant avantajoasă pentru europeni”.

Totul pentru energie

Nu credem însă în adversități geopolitice fundamentale UE – SUA. Nici nu trebuie discutat în termeni ireductibili. În Asia Centrală și la Marea Neagră acționează transnaționale, ce doar formal se mai pot raporta la America sau vreo țară UE. Altădată, SUA se temea de creşterea influenţei Rusiei, ca unul din principalii furnizori de hidrocarburi pentru Europa şi a încercat să contracareze evoluţia.

SUA vor insista să nu se mai păstreze sistemul de încheiere a contractelor bilaterale pe gaze pentru ţările Europei cu Moscova. Americanii susţin că Europa trebuie să aibă o singură voce în afacerile cu gaze ruseşti. Totuşi, va fi greu să se respecte acest lucru.

În condiţiile crizei europene, ţările vor fi fericite să ajungă la înţelegere cu Rusia, doar să obţină gazul necesar economiei la un preţ ceva mai mic decât pe piaţă. Următorul pas al SUA e să descurajeze concurentul geopolitic, încercând să facă lobby pentru proiectele de extracţie a gazelor de şist, pentru a slăbi poziţia Rusiei de furnizor principal de hidrocarburi între cele două mări.

Rusia exportă pe piaţa europeană aproximativ 150 mmcg/an.

La minimum 500 $ / mia de metri cubi, rezultă pentru Rusia un profit anual de 75 de miliarde $. Edificatoare poate fi considerată vizita lui Hillary Clinton, şeful Departamentului de Stat al Statelor Unite, la Sofia, în februarie 2012.

Referindu-se la dependenţa totală a ţării de gazul rusesc, Clinton i-a sfătuit pe bulgari să renunţe la acesta şi să extragă gaze de şist. Ce va face Rusia când se va dovedi că Grecia are resurse uriaşe de gaze pe platoul continental?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nineteen + 10 =