DRPCIV: Înmatriculările de autovehicule noi au crescut cu 61,64% în iunie

Înmatriculările de autovehicule noi au crescut, în luna iunie, cu 61,64%, până la 9.920 de unităţi, în timp ce majorarea la autoturisme a fost de 75%, comparativ cu perioada similară din 2013, potrivit datelor Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), publicate pe propria pagină de Internet. foto

În iunie, Dacia a continuat să rămână lider în preferinţele românilor, cu 2.526 de unităţi (+182,23% faţă de iunie 2013). Pe locurile următoare se clasează Ford (613 unităţi, +200,49%), Volkswagen (598, +7,94%) şi Skoda (579, +59,94%). 

Conform DRPCIV, în cea de-a şasea lună a anului, din totalul de 9.920 de unităţi, un număr de 6.947 aexemplare au fost reprezentate de autoturisme, în creştere cu 75,12% comparativ cu intervalul similar din anul anterior.

De asemenea, creşteri s-au consemnat la autobuze şi microbuze (+106,67%, 62 de unităţi), autovehiculele cu destinaţie specială (+80%, 36 de unităţi), semiremorci (45,12%, 238 unităţi), autovehicule transport mărfuri (+32,19%, 1.158 unităţi) şi remorci (+29,94%, 612 unităţi), potrivit aceleiași surse, citată de Agerpres. În ceea ce priveşte categoria celor mai rare mărci auto înmatriculate, în statistica DRPCIV se află: Mini (nouă exemplare), Jaguar (7), Lexus, SsangYong şi Subaru (câte 3), Alfa Romeo şi Lada (câte două exemplare), Bentley, Infiniti, Lancia, smart şi Tesla Motors (câte o unitate).

Datele oficiale ale DRPCIV arată faptul că, la sfârşitul anului 2013, parcul auto naţional din România ajunsese la aproximativ 5,98 milioane de unităţi, în creştere cu 4,73% faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent. Din acest total, aproape 4,7 milioane de exemplare erau autoturisme, iar peste 3,3 milioane aveau motoare pe benzină.

Totodată, 1,91 milioane de vehicule din parcul auto naţional erau mai vechi de 6-10 ani, iar 1,42 milioane de unităţi aveau un grad de uzură cuprins între 11 şi 15 ani. Aproape 1,14 milioane de maşini erau mai vechi de 20 de ani.

În plus, la nivel general, 2,35 de milioane români au preferat maşinile Diesel, iar 3,32 de milioane cele pe benzină. (Capital)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

17 − twelve =