Prin 1990, am fost la A..." />

Drepturile românilor asupra Basarabiei

Prin 1990, am fost la Anenii Noi cu un coleg de presă. Un bătrân de 90 de ani ne-a povestit bucuros că și-a luat pământul îndărăt de la colhoz. „Și cu ce-o să-l muncești, tataie, că abia fâlfâi?!”, îl întreabă colegul, fecior de activist din București. „Apăi, am opt băieți. Și chiar de n-aș ave’, l-aș scurma cu unghiile și tot nu l-aș lăsa comuniștilor…”.

Atunci am înțeles că Moșul de la Anenii Noi nu avea nevoie de referendum ca să-și ia pământul înapoi. „Cum, referendum pentru grădina me’? Așa și Țara trebuie să facă și să-și ieie Basarabia acasă. Ce referendum?!…”.

Era pentru prima dată când ajungeam în Basarabia. Nu credeam să mai fi rămas asemenea oameni. Și l-am întrebat ce se întâmplă dacă poporul din această provincie nu mai vrea să se întoarcă spre țară.

După care a pornit să grăiască de ziceai că-i inspirat de Biblie: „Mâna mea dreaptă vrea să se despartă de trup. Dar are căderea mâna mea dreaptă să se despartă de sine? Mâna mea stângă vrea să se despartă de trup. Dar oare mâna mea stângă are căderea să se rupă de sine? Despre ce vorbești mata, că te văz tânăr încă?”. Și nu era popă. „Hai, bă, lasă-l, nu înțelegi că-i dus la Cotu Donului?!…”.

Și îndată îl văd pe bătrân că scoate din grajd un armăsar negru, de vreo trei ani, care scăpăra din ochi, sare pe el și dă vreo două ture prin ogradă. Apoi îl proptește forăind în fața colegului și-i întinde căpăstrul: „Amu încalecă și tu!”. Maria lui adusese gavanosu’ de jin pe prispă. Și am băut vin dintr-o bancă de opt kile (borcan) toată noaptea. („Am o bancă de jin,/ Un baton, margarin,/ Pe picioare mă țin…”).

Au trecut peste două decenii și noi tot mai vorbim despre drepturile românilor, oriunde s-ar afla ei, asupra Basarabiei. Pe 12 octombrie 2013, am asistat la lansarea cărții „Problema Basarabiei în lumina principiilor actelor juridice internaționale (Contribuții la cunoașterea raporturilor diplomatice româno-ruse)”, publicată de ofițerul Dumitru Th. Pârvu în 1944 și reeditată acum de istoricul Ion Constantin.

Cinstita dezbatere a fost prezidată de însuși Adrian Năstase, președintele Fundației „Nicolae Titulescu”. Așa că voi prezenta câteva opinii exprimate acolo.

Ioan Scurtu: „Beneficiarul pactului Molotov – Ribbentrop este Ucraina”

„Noi condamnăm mereu pactul Ribbentrop-Molotov, dar să nu uităm că acest pact a fost confirmat de liderii Marii Britanii și ai SUA, iar apoi a fost reconfirmat prin Tratatul de pace din 10 februarie 1947. Benefciarul pactului Molotov – Ribbentrop este Ucraina.”

Tudor Panțîru: „Recunoașterea Republicii Moldova instituie o nouă realitate juridică”

„Adevărul este că Declarația de independență a Republicii Moldova și recunoașterea ei de către România, precum și de comunitatea internațională, instituie o nouă realitate juridică, bazată pe dreptul internațional. Cât n-ar părea de paradoxal, consolidarea independenței Republicii Moldova pare a fi astăzi calea reală prin care poate fi realizat visul de reîntregire al românilor.”

Mircea Druc: „Românitatea întregului nostru spațiu ancestral se salvează la Nistru!”

În 1990, după contactele pe care le-am avut în SUA, în Europa, aproape eram sigur că noi, basarabenii, vom intra în UE înaintea Bucureștiului, odată cu căruța balticilor. Am avut discuții serioase și la Vatican pe tema asta. La unire se gândeau numai scriitorii, intelectualii, studenții… Unirea nu înseamnă dictatura centralizată pentru românitate numai de la București.

E cu totul altceva. Frați basarabeni, dacă ați supraviețuit până acum, nu aveți decât să vă spuneți cuvântul în istoria și în performanțele tuturor românilor dintotdeauna. Trebuie să veniți cu ceva nou, cum a venit Școala Ardeleană. Faptul că eu sunt unionist nu este ca să fac plăcere cuiva de la București.

Nu m-a interesat niciodată Bucureștiul, fiindcă atunci când eu cu frații mei din Ţările Baltice și din Caucaz zguduiam șandramaua bolșevică și eram sigur că va fi așa, ei bine, Bucureștiul avea alte probleme… La Nistru se rezolvă problema românității, nu a Basarabiei.

Adrian Năstase: „Ne întoarcem la spiritualizarea frontierelor”
Ați provocat o mulțime de nostalgii și sigur că istoria contrafactuală a reprezentat întotdeauna o tentație pentru oamenii politici, pentru istorici mai puțin.

Dar mă gândesc că, în definitiv, încercând totuși să învățăm din istorie, trebuie să facem eforturi pentru a folosi momentele favorabile, care ne pot aduce împreună. Nu vreau să folosesc formule mai puternice, dar e clar că ne întoarcem la formula celebră a lui Titulescu, „spiritualizarea frontierelor”.

Un paliativ: „Vom fi împreună în UE!”

Au fost și vorbitori care i-au mulțumit lui Adrian Năstase, „eminentă personalitate internațională”. Ce deducem însă din acest dialog elegant? Evident, mulți basarabeni au încă aceeași trilemă, nu dilemă: limbă de stat, limbă moldovenească sau limbă română?

Dacă ei nu au curajul să rezolve măcar acest adevăr elementar, vorbim de-a surda despre Europa. „Da, noi suntem austrieci și vorbim austriaca!”. Oare ce-ar zice nemții dacă ar auzi asemenea minuni de la Viena?

Desprindem apoi ideea că „vom fi împreună în UE!”. Numai stupizii pot să creadă într-o asemenea marotă. Dincolo de adevărul istoric, să vezi un stat de șase județe care duce în cârcă zeci de ambasade și consulate, un guvern și președinție este o altă poveste demnă de Republica Molotov. Pe banii cui?

Am avut prilejul să văd la acest eveniment două personalități care au condus, în etape diferite, guvernele celor două state românești. Unul, care venea din Imperiul Sovietic, dar care fusese dat afară din Partidul Comunist. Celălalt, care a rămas pe baricadele roșii până astăzi, oferindu-le românilor creduli iluzia unui partid de stânga.

Unul, care a fost marginalizat total la București, celălalt, care a ajuns în vârful piramidei, de unde s-a prăbușit după un scandal de corupție de dimensiuni planetare. Unul, care se simte fericit în țara lui, fie că e la Chișinău, la București sau la Cernăuți, „ca și când țara ar fi reîntregită”. Celălalt, căruia nu i-a reușit măcar sinuciderea.

Cu ani în urmă, invitat la o emisiune tutelată de Adrian Păunescu la Antena 1, Adrian Năstase l-a trimis pe Mircea Druc „la el acolo acasă, că noi știm ce avem de făcut aici”. (Ce au știut ei să facă se vede.)

Și atunci Mircea Druc a răbufnit cu toată durerea și indignarea: „Ia să mergeți dumneavoastră, domnu’ Năstase, în Siberia, că eu am fost și acolo, să vedeți cum e. Nu ne mai trimiteți pe noi. Eu sunt în țara mea…”. „Domnu’ Druuuuc! Domnu’ Druuuc!”, striga din rărunchi bardul de la Bîrca.

După două decenii, cei doi foști demnitari nu s-au schimbat.

Ei au știut todeauna ce au de făcut…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × five =