Două puncte de trecere a frontierei dintre Bulgaria şi Turcia sunt închise

Punctele de trecere a frontierei Kapitan Andreevo şi Lesovo, la frontiera Bulgariei cu Turcia, rămân închise circulaţiei pe teritoriul turc, fiind blocate de transportatorii turci, informează biroul de presă al Ministerului de Interne de la Sofia. foto

Coloana de TIR-uri formată pe teritoriul bulgar este de circa 16 kilometri la punctul de trecere a frontierei Kapitan Andreevo-Kapikule. Traversarea graniţei este permisă, însă, pentru autoturisme, microbuze şi autocare. Potrivit vicepreşedintelui Uniunii Bulgare a Asociaţiilor din Transportul Rutier, Petko Anghelov, vameşii turci insistă pentru anularea controalelor efectuate de Direcţia pentru inspecţia autovehiculelor. 

Petko Anghelov susţine că acestea sunt controale internaţionale care nu pot fi anulate, fiind necesară continuarea lor, conform legii. O situaţie similară este şi la punctul de control Lesovo- Hamzabeyli, unde este blocată traversarea TIR-urilor. Coloana de autovehicule formată este de circa 10 kilometri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

twenty − 5 =