DKV Euro Service depăşeşte cifra de afaceri propusă pentru 2015 şi continuă să se extindă în România

• Creșterea are la bază consolidarea portofoliului de clienți care operează transporturi internaționale

• Compania se va concentra în continuare pe dezvoltarea serviciilor şi a rețelei de parteneri în ţara noastră

București, 15 iunie 2016. DKV Euro Service, cel mai mare furnizor independent de carduri de combustibil din Europa și unul dintre liderii pieței în România, a finalizat anul 2015 cu o cifră de afaceri de 194 de milioane de euro, ceea ce reprezintă o creştere cu 11% față de anul precedent. În comparaţie cu 2014, baza de clienţi pentru România a înregistrat o creştere de 29 de procente.

Pentru 2016, DKV Euro Service şi-a propus ca obiectiv să atingă o cotă de piaţă de 9% din segmentul de transport rutier internaţional şi o cifră de afaceri de 215 milioane de euro. Tot pentru anul în curs, compania intenţionează să-şi dezvolte baza de clienţi cu 15-20%. DKV pune la dispoziţia clienţilor cea mai mare reţea cu staţii de carburanţi şi parteneri de servicii din Europa, cu peste 60.000 de puncte de acceptanță în 42 de țări europene.

În România, clienţii DKV pot beneficia de o rețea locală largă de peste 700 de stații (LUKOIL, MOL, OMV / Petrom, Oscar Downstream, Gazprom, Socar, Smart Diesel, Aral etc).

Pentru a veni în întâmpinarea partenerilor săi, odată cu introducerea noului sistem de taxare pe bază de sateliţi în Belgia de la 1 aprilie DKV a preluat în întregime procesul de înregistrare online a firmei şi a fiecărui vehicul în parte, precum şi de comandă a aparatelor de la operatorul Satellic.

“Anul 2015 a fost pentru DKV Mobility Services Group (care include DKV Euro Service) cel mai bun din istoria de 80 de ani a companiei şi mă bucur să spun că o parte din această reuşită se datorează şi operaţiunilor noastre din România.
De şase ani de când suntem prezenţi aici am câştigat constant cotă de piaţă şi am devenit unul dintre lideri. Şi anul acesta DKV se va concentra pe dezvoltarea serviciilor şi a rețelei de parteneri locali pentru a valorifica tendinţa pozitivă pe care o observăm. Piaţa este în creștere şi odată cu expansiunea industriei de transport vine creșterea nevoilor de mobilitate pentru transportatori, iar DKV poate oferi soluții eficiente pentru alimentare, taxe, rambursarea taxelor, servicii on-line și de întreținere, precum și asistență rutieră.

Pentru transportatori alegerea rutei are o importanţă crescută, de aceea am dezvoltat pentru clienţii noştri instrumente on–line care să îi ajute în acest sens şi să le permită optimizarea parcului auto. DKV Maps îi ajută să identifice uşor destinaţiile din Europa şi să calculeze taxele de drum, iar cu aplicaţia noastră disponibilă pentru smartphone clienţii pot primi în timp real informaţii despre starea traficului, pot apela cel mai apropiat Call Center în situaţii de urgentă şi îşi pot salva rutele preferate”, a declarat Robert Vass, Country Manager România și Ungaria DKV Euro Service.

DKV oferă o gamă de servicii la nivel european pentru optimizarea costurilor şi managementul flotei rutiere, de la posibilitatea alimentării fără numerar în zecile de puncte de acceptanţă, până la plata taxelor de drum, tuneluri, feriboturi, poduri, sau la obţinerea unui plus de lichidităţi prin recuperarea TVA-ului şi a accizelor aferente cheltuielilor din ţările de destinaţie din Europa.

În 2015, DKV MOBILITY SERVICES GROUP a obținut o cifră de afaceri de 5,8 miliarde de euro, fiind prezentă în 42 de ţări. În prezent, peste 2,5 milioane de carduri DKV şi unități de bord pentru taxe de drum sunt folosite de peste 120.000 de clienţi. În 2015, DKV Card a fost numit pentru a 11-a oară cel mai bun brand la categoria “carduri de alimentare și servicii.”

De aproximativ 80 de ani, DKV Euro Service este unul din liderii pieței de servicii din domeniile logistică şi transporturi. În 60.000 de puncte de acceptanţă ale partenerilor multibrand, DKV oferă servicii de alimentare fără numerar, în baza cardului, la servicii de taxe de drum și recuperarea TVA.
##
Contact:
Free Communication
Suzana Savu
Tel: 0752 111 726
E-mail: suzana.savu@freecomm.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

fifteen + 10 =