CFR Marfă va disponib..." />

Disponibilizări la CFR Marfă anul viitor

CFR Marfă va disponibiliza o parte dintre angajaţi în anul 2014. Persoanele disponiblizate vor primi un venit lunar de completare după desfacerea contractului de muncă. Legislaţia actuală, modificată recent de Guvern, nu mai prevede astfel de plăţi şi pentru această companie.

În luna august, când CFR Marfă era în proces de privatizare, Guvernul a decis că venitul lunar de completare pentru sprijinirea angajaţilor disponibilizaţi din companii de stat, până la găsirea unui nou loc de muncă, nu va mai fi acordat tuturor, ca până în prezent, ci doar salariaţilor concediaţi colectiv din anumite companii, printre care CFR S.A. şi CFR Călători, nu şi CFR Marfă.

Prin ordonanţă de urgenţă, Guvernul va aproba însă o excepţie şi va decide ca acest venit de completare să fie acordat şi persanelor care urmează să fie disponibilizate de la CFR Marfă.

„În baza angajamentelor asumate cu organismele financiare internaţionale, CFR Marfă este angajată în procesul de privatizare până în luna mai 2015, fapt pentru care, în cursul anului 2014, această societate va face disponibilizări colective de personal”, arată Guvernul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nineteen − thirteen =