Din 16 mai, Rusia a interzis importul de salată din Turcia

Autoritatea sanitar-veterinară din Rusia – Rosselhoznadzor – a interzis importul de salată verde proaspătă sau refrigerată din Turcia, începând cu 16 mai 2016. foto

„În legătură cu depistarea în salata verde (Lactuca sativa – cod nomenclator vamal 070511) și salata iceberg (cod nomenclator vamal 070519), importate în Federația Rusă din Republica Turcia, a tripsului Californian (Frankliniella occidentalis Perg.), Rosselhoznadzor interzice temporar importul mărfii menționate în Rusia, inclusiv din țări terțe”, menționează autoritatea sanitar-veterinară într-un comunicat oficial.

Loturile de salată încărcate până pe 16 mai din Turcia vor fi admise pentru import în Rusia doar după realizarea unor analize de laborator.

Din 25 aprilie 2016, Rusia a suspendat temporar și importul de vinete din Turcia din cauza nerespectării cerințelor fitosanitare. La începutul primăverii pe lista embargoului au mai fost adăugați ardeii grași și rodiile.

Amintim că, de la 1 ianuarie 2016, Rusia a interzis importurile unor fructe și legume turcești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

9 + 9 =