Din anul 2008 încoace, nu trece o săptămână î..." />

Dilema Europei

Din anul 2008 încoace, nu trece o săptămână în care să nu auzim cât de complicată este situaţia economică în Europa. Cu toate acestea, în anul 2006 conducerea României considera că cel mai mare bine pentru ţară este aderarea la UE.
„Bucuria” momentului aderării a aruncat în plan secund istoria zbuciumată a cele 31 de capitole de negociere. Gravitatea acestui fapt va ieşi la iveală în maximum doi – trei ani, când România va fi constrânsă „să implementeze” cu celeritate „soluţiile” de la „centru”.
Această negociere complexă a aderării a rămas un mister pentru poporul român. Sunt convins că aşa s-a întâmplat şi în cazul altor ţări din grupul celor 27. Secretomania aceasta ascunde o atitudine discutabilă, despre care vorbesc răspicat doar popoarele din afara UE.
Am fost şocat când un diplomat din Chile mi-a povestit ce negocieri dure a fost nevoită să poarte ţara sa cu oficialii UE pe problema comerţului. Ca să fiu mai clar, voi cita concluzia acestui diplomat: „ne-au îngenuncheat”.
Am relatat aceasta, pentru a înţelege că există şi o parte întunecată a comerţului dintre popoare. De fapt, relaţiile interstatale depăşesc cadrele unor acorduri oficiale. Ele se întemeiază până şi astăzi pe stereotipuri uimitoare (sau umilitoare, adeseori).
Americanii se văd doar pe ei înşişi „lumea civilizată” (civilized world). Pe ruşi îi socotesc în continuare comunişti. China este un „uriaş supermarket”. Iranul este „ţara lui Satan”. India este o uriaşă plantaţie de condimente. Africa este deşertul din vecinătatea bolnavilor de SIDA.
Nici statele europene nu stau mai prejos la capitolul prejudecăţi. La capitolul „cei mai muncitori”, germanii au fost nominalizaţi majoritar de Anglia, Franţa, Italia, Spania, Polonia, Cehia. La „cei mai leneşi”, ruşinea este împărţită de Grecia, Italia şi România. „Cei mai corupţi” sunt italienii.
În fine, „incoruptibilii” continentului sunt … germanii. Nu ştiu dacă se poate estima în termeni financiari influenţa acestor stereotipuri. De curând, voci oficiale din UE au avertizat că există pericolul unei rupturi între statele din Nord (a se citi: harnicii şi incoruptibilii) şi cele din Sud (leneşii şi corupţii adică).
Revine în atenţia publică disputa lăuntrică a Europei interbelice, care este una între robotizarea cetăţeanului şi naturaleţea lui. Ţările nordice, în frunte cu Germania, gândesc în termeni de austeritate forţată şi de productivitate cu orice preţ, riscând dezumanizarea populaţiei active.
Ţările sudice resping o astfel de gândire funcţionărească, riscând îndatorarea şi sărăcia pe termen lung. În condiţiile în care idealul UE rămâne acelaşi – numărul 1 în comerţul mondial, presiunea productivităţii va creşte pe „cei harnici”, în vreme ce pe ţările „celor leneşi” se va accentua presiunea socială.  Europa se află aşadar într-o dilemă profundă: dezumanizarea prin muncă a cetăţenilor săi sau sărăcia?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

two × two =