Demarcarea frontierei moldo-ucrainene blocată la Giurgiuleşti şi Dnestrovsk

Republica Moldova și Ucraina au de delimitat doar 15 kilometri de graniţă pe segmentul transnistrean, anunţă Kievul. De asemenea, părţile au de rezolvat câteva probleme ce ţin de porţiunea de la Giurgiuleşti şi de centrala electrică de la Dnestrovsk, informează Adevărul. foto

Autorităţile de la Kiev sunt convinse că vor finaliza demarcarea frontierei cu Republica Moldova până la sfârşitul anului 2014. Mai ales că au rămas doar 15 kilometri de frontieră pe segmentul transnistrean al graniţei dintre cele două ţări. Ambasadorul Leonid Osavoliuk, reprezentantul Ministerului de Externe din Ucraina, responsabil de probleme de frontieră, susţine, într-un interviu pentru săptămânalul „Zerkalo Nedeli“, că în cadrul ultimei şedinţe a comisiei bilaterale de demarcare a graniţei părţile au convenit să intensifice lucrările, astfel ca până la finele anului să fie completat şi semnat Acordul privind regimul frontierei de stat moldo-ucrainene. 

Blocaj la Giurgiulești

„Am convenit ca de la 1 aprilie să formăm grupuri de lucru care se vor ocupa de demarcarea frontierei. De asemenea, trebuie soluţionate problemele de pe segmentul de hotar de la Portul Giurgiuleşti şi cele de la nodul hidrotehnic de la Dnestrovsk“, a declarat ambasadorul Leonid Osavoliuk.

„Delimitarea frontierei în zona Giurgiuleşti poate fi interpretată diferit, dar tratatul de frontieră a fost semnat. Potrivit documentului, Republica Moldova are 430 de metri de ieşire la Dunăre. Acolo a mai rămas de instalat două semne de hotar, dar acest lucru se va întâmpla doar după ce va fi rezolvată problema delimitării frontierei în regiunea centralei electrice de la Dnestrovsk“, a mai spus oficialul ucrainean.

Potrivit lui Osavoliuk, soluţia pentru situaţia de la Dnestrovsk este foarte simplă. „E necesar ca Republica Moldova să recunoască drepturile de proprietate ale Ucrainei asupra părţii de centrală ce se află pe malul drept al Nistrului. Însă, din păcate, această problemă rămâne nerezolvată“, constată ambasadorul.

Reprezentanţii autorităţilor de la Chişinău afirmă că din cauza nefinalizării procesului de demarcare a frontierei cu Ucraina, la Giurgiuleşti sunt blocate mai multe lucrări de extindere şi adâncire a portului. În consecinţă, navele ce transportă produse petroliere se confruntă cu probleme la efectuarea unor manevre de acostare şi de transbordare în Portul Giurgiuleşti.

Împărțirea centralei

În ceea ce priveşte drepturile de proprietate ale Ucrainei asupra instalaţiilor centralei de la Dnestrovsk (care va avea o capacitate de peste 2.000 de MW), care se află pe malul drept al Nistrului, situaţia este şi mai ambiguă. În anul 2002, pentru construcţia digului şi a rezervorului, Republica Moldova a cedat Ucrainei peste 17 hectare de pământ, pentru care a primit o recompensă de 30.000 de dolari. Ulterior, autorităţile de la Chişinău au dorit să beneficieze de o cotă-parte din centrală, însă partea ucraineană a respins pretenţiile, argumentând că Moldova nu a investit nimic în construcţia nodului hidrotehnic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

three × 3 =