Ţară membră NATO, primită fă..." />

De ce a părăsit Budapesta Nabucco?

Ţară membră NATO, primită fără rezerve în UE înaintea României, Ungaria a driblat solicitările importante ale aliaţilor în momente dramatice: nu a trimis militari în Irak; a ocolit cât a putut Afganistanul; nu-şi respectă obligaţiile pur economice faţă de UE.

Ungaria lui Viktor Orban îşi provoacă vecinii cu pretenţii revizioniste absurde în centrul UE şi are o Constituţie demnă de secolul al XIX-lea. Acum, Ungaria a abandonat proiectul Nabucco, gândit să reprezinte o alternativă la resursele de gaz din Rusia. Comisia Europeană tace. Consiliul European nu are replică.

Pe 23 aprilie, la Bruxelles, în ajunul unei întâlniri personale cu Jose Manuel Durão Barroso, preşedintele Comisiei Europene, Orban a anunţat că MOL abandonează Nabucco. „Proiectul are probleme”, le-a spus el jurnaliştilor. „Nu am intrat în detalii, dar din ceea ce văd chiar şi compania ungară MOL părăseşte proiectul”.

În urma acestei declaraţii, pe 27 aprilie deputatul Attila Meshterhazi, preşedintele Partidului Socialist din Ungaria (MSZP), împreună cu alt deputat socialist, a trimis o solicitare scrisă către premier, cu rugămintea să explice motivele abandonării proiectului şi cine a luat decizia.

Socialiştii voiau să ştie dacă există un acord cu MOL pentru finanţarea proiectului. Conform normelor parlamentare budapestane, răspunsul la o interpelare din partea deputaţilor trebuie dat în 15 zile, după înregistrarea cererii. Pe 12 mai termenul a expirat.

MSZP, în opoziţie, se pregătea de proteste dacă premierul ignoră solicitarea. Pe 14 mai, sâmbătă după-amiază, s-a anunţat că un răspuns scris la solicitarea socialiştilor către premier va fi pregătit de Nemeth Laslone, ministrul Dezvoltării.

Marţi, 15 mai, presa ungară a aflat conţinutul răspunsului. Laslone răspundea că responsabilii Nabucco n-au aflat de la Victor Orban că MOL părăseşte proiectul.

În răspunsul la interpelare se subliniază că MOL a semnat un acord de participare la Nabucco pe bază de drept privat şi premierul ungar nu decide referitor la afacerile MOL. Să presupunem că aşa a fost.

Ministrul Dezvoltării a precizat, în răspunsul la interpelare, că firma-fiică a companiei MOL, Földgázszállító Zrt. (FGSZ), specializată în construcţia de gazoducte, rămâne în Nabucco.

Dar firma a refuzat să finanţeze cheltuielile la proiect în 2012, până când consorţiul nu precizează ce se întâmplă cu zăcământul Şah-Deniz şi cu rutele gazoductului.

Formal, se presupune că Ungaria nu a părăsit încă Nabucco. Acţiunile MOL în proiect (16,67%) au trecut la FGSZ. Zrt.

În încheiere, Laslone a confirmat că Guvernul rămâne angajat faţă de proiectul rus South Stream. Cu toate acestea, insistă că e de acord cu reducerea dependenţei Ungariei de gazul rusesc şi de aceea nu va respinge tratatele internaţionale referitoare la acest obiectiv. Iată deci marele secret: pasiunea bruscă pentru Rusia. Ghici ciupercă ce-i!?

Un articol de pe 29 aprilie, din „Kommersant”, poartă titlul edificator „Victor Orban, premierul Ungariei, eroul Rusiei”. Cum reacţiona Bruxelles dacă România s-ar fi comportat aşa de „europeneşte”?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

16 − 7 =