Ne..." />

Daniela International, un partener consecvent pentru Bechtel

Ne lăsăm furaţi de grandoarea marilor afaceri din Transporturi, de şirurile nesfârşite de camioane noi luate în leasing, dar nu uităm de micii transportatori. Oameni ce trudesc din greu pentru un profit mic, onest – ca viaţa lor. Ei sunt tot atât de importanţi pentru ţară ca greii şoselelor. Şi ei creează locuri de muncă.

Cel mai semnificativ e că ei pot valorifica micile oportunităţi ce nu mai sunt atractive pentru cei mari. „Noi suntem o firmă de familie, o afacere mică”, spune Sorin Ciurea din Turda, patronul „Daniela International”. „Numele l-am dat în onoarea doamnei mele”, mă lămureşte omul când a crezut că m-aş minuna.

„O afacere de familie”. Adică o afacere de nevoie. Pentru un trai decent. Cum ar trebui să fie cât mai multe în România. Numai atunci am fi un popor liber. L-am găsit printre şoferi pe Sorin Ciurea. Părea de-al lor. De aceea nici nu-i place să fie considerat patron.

 

„Am început afacerile în transporturi încă din 1991. Mă ocupam de transport de persoane. Imediat după revoluţie am cumpărat un autocar. Eram primul în Turda. Prea tânăr, fără experienţă şi am pierdut. Aşa a fost situaţia. Erau alţii cu bani. Când a adus Carabulea de la Atlassib primul autobuz din Germania, am adus şi eu un autobuz Ikarus, în 1990. Am lucrat ca şofer. A trebuit să renunţ atunci…”, îşi aminteşte cu tristeţe omul.

Şi tace din nou, aşteptând parcă să-l întreb eu ceva. „Miticii” din sud (neapărat cu accentual pe „Mi-“) au impresia că tăcerea denotă o încâlceală în mintea ardelenilor. Nimic mai fals. În realitate, ei te studiază atunci, gândurile lor interferă cu supoziţii de tot felul: ce-i cu ăsta? De ce a venit? De ce tocmai la mine? Ce urmăreşte? Ei bine, îmi plac oamenii care au o iniţiativă într-un deşert de idei.

Şi asta a fost afacerea „Autocarul”!

„În anul 2000 m-am apucat din nou de Transporturi. Societatea se cheamă Daniela International, în onoarea doamnei mele.

Am avut 10 camioane luate din Olanda. Două s-au răsturnat prin Austria şi nu se plătise Casco pentru Euro 3. Acum mai am două. Avem şi 12 microbuze pentru transport de persoane. Avem un service. Am avut autocare Mercedes, dar n-am putut să mai plătesc leasingul. Decât să pierd casa, le-am predat şi am pierdut 50.000 de euro. Şi asta a fost Afacerea „Autocarul”. Tot din acest motiv am dat şi camioanele”, povesteşte Sorin Ciurea.

Banii vin greu

Lumea Transporturilor „este o rechiniadă”, crede doamna. Poate o şerpărie. Cu toate încercările prin care a trecut, Sorin Ciurea e mulţumit de realizările lor. „Profitul nu a fost niciodată mai mare de 12% – 13% la noi. Indiferent în ce tip de transporturi am lucrat. Dacă toate firmele din România ar avea un profit de 10% – 15%, ar fi acceptabil şi multe lucruri s-ar schimba la noi.

Unde apare un profit de 70%, 80%, 100%, acolo nu e în regulă. Desigur, trebuie să-ţi plăteşti toate taxele la stat, toate rovignetele.  Există firme mari în România care nu ştiu ce înseamnă rovignetele sau taxele de drum, sau accizele la motorină… Nu ştiu cum se strecoară, dar discuţii există… înseamnă că primesc ajutor. Dar pentru noi e suficient. Transporturile sunt un domeniu dur”.

Urâtă poveste e asocierea la români. Când funcţionează trebuie să te închini, poate mai fac şi alţii ca ei. Daniela nu are încredere în asociaţi: „Trebuie s-o începi singur. Nu ne-am asociat cu nimeni. Apar probleme cu maşinile, cheltuieli neaşteptate şi partenerii din afacere vor banii lor.

Nu vor să mai şi pună bani pentru maşini. Ei îşi fac calcule pe hârtie, dar asemenea socoteli nu corespund cel mai frecvent cu realitatea. Banii vin greu la transportator, deci câştigul e foarte mic. Şi aşa încep necazurile. E foarte greu să ţii echilibrul între costuri şi preţuri”.

Şoferul e vinovat. Dar patronul?

Nu-i face plăcere să mă audă vorbind urât, la general, despre şoferi. „Lăsaţi şoferii!… Toţi zic aşa, dar tu, ca patron, ce ai făcut? Eşti sigur că ai făcut ce trebuie pentru şoferii tăi? Asta ne caracterizează pe noi, românii: justificarea oricărui fapt, să dăm vina pe altul e mai uşor.

Niciodată nu eşti tu de vină, de la femeia de serviciu şi până la primul ministru. Poate că şoferul care se întoarce fără cauciucuri la patron nu a primit salariul de patru luni. El din ce să trăiască? Şi eu am fost şofer şi nu-mi sunt dragi patronii. Eu nu mă consider patron. Le-am zis aşa: «Mă, voi aşa vă gândiţi, că eu nu-s patronul vostru.

Este afacerea noastră, a tuturor. Dacă tu nu munceşti, eu de unde să te plătesc pe tine?». Nu eşti liber nici ca patron. Şi şoferul e tăt un patron. Eu muncesc pentru altul. Sunt patron, că am răspundere mai mare? Că ai multe obligaţii sau că te gândeşti noaptea de unde să le mai dai banii? Putem să dăm de lucru la 18 oameni care trăiesc alături de noi, ca într-o familie mai mare”.

Doamna Daniela îl completează: „Şoferii răi se plimbă de la o firmă la alta. Fiecare are libertatea lui să plece. La noi s-au selectat şi avem şoferi buni. Am avut şi noi probleme, de ne venea să-i omorâm (râde cu poftă). Dacă nu mergea un şofer, l-a dat jos şi s-a dus el, dar acela a zburat.

Lumea s-a învăţat să lucreze, decât să stea”. Ştie că un patron mic trebuie să muncească mult, să ţină cheltuielile sub control, să evite consumurile nejustificate. Să nu-şi ia maşini de lux.

Sorin Ciurea cunoaşte bine lumea şoferilor: „Câţi şoferi avem noi, toţi au rămas de calitate. De la consumuri pornesc majoritatea problemelor. S-au selectat şi avem oameni din 2005 bine cernuţi. Avem contract cu Rompetrol şi primim desfăşurătoare pentru fiecare maşină care alimentează la ei, în funcţie de kilometri şi orele de transport.

Facem un consum mediu. Pe camioane, avem şi sisteme GPS. Primim datele despre consumul de motorină şi distanţa parcursă. Plătim 40 de euro abonamentul pe lună. Nu mai facem transporturi externe”.

Preţul încrederii

Sorin Ciurea a lucrat pentru mai multe firme, unele din Austria. Acum lucrează pentru Bechtel. „Cărăm profiluri de beton, elemente pentru construcţia autostrăzii. Microbuzele lucrează tot pentru Bechtel. Au avut şi probleme, dar am înţeles.

Am rămas cu ei de la început. Când au încasat de la Guvern, ne-au plătit. Bechtel s-a redresat cu plăţile acum şi nu regretăm că am lucrat cu americanii. Foarte multe firme au lucrat un an cu ei, au văzut că apar probleme cu plăţile şi i-au abandonat.

Noi am rămas şi la bine, şi la greu. Noi ne-am făcut datoria şi atunci când nu aveau bani. Aşa am construit încrederea. Orice au cerut să facem, noi am lucrat. Cred că a contat această atitudine a noastră. Eu îi respect”.

De ce să plătească patronul prostia şoferului?

Legea ori nu are legătură cu realitatea, ori ţine partea şoferului contra angajatorului. „Legea are lacune serioase şi aici”, spune Daniela. De exemplu, documentele pe care trebuie să le întocmească şoferul.

Eu nu pot să-i completez documentele pe drum. Eu îi dau documentele şi el trebuie să completeze. De exemplu, trebuia trecută fiecare vamă şi şoferul nu a făcut asta. Cum puteam să scriu în locul lui? Au amendat firma cu mii de euro. Ceea ce ţine de şofer trebuie să facă şoferul.

„Amenzile sunt foarte mari”, subliniază Daniela Ciurea. „Timpii de conducere pot fi respectaţi unde ai loc să conduci, dar nu când faci un drum de 150 de kilometri în patru ore şi jumătatre. Nu ai cum să faci mai mult în România. Dacă plăteşti şoferul la 20 de bani pe kilometru, cum să-i dai 5.000 de lei dacă a făcut 1.000 de kilometri? Nu se potriveşte legea timpilor de conducere cu lipsa condiţiilor adecvate”.

Cine îi apără? Ministerul? Un transportator mic nu are nici o influenţă. Transportatorul cu 500 de camioane trebuie să tacă. El are alte facilităţi ca să mai facă presiuni asupra Legislativului. Lumea vorbeşte că Edy Spedition nu şi-a plătit rovignetele în România şi avea 1.000 de camioane. Poliţia din Austria, Italia şi Germania se comportă jalnic. Ca să ataci o amendă în instanţă e pierdere de vreme.

O ultimă tentaţie: agricultura

Sorin Ciurea se gândeşte serios la o alternativă: Agricultura şi Turismul. Au un băiat de 21 de ani. Termină Facultatea de Geografie şi Turism. Au 600 de oi la Grindeni, lângă Luduş, cai, şapte vaci rasa bălţată românească şi ponei pentru agrement.

„Cred că agricultura va fi o altă afacere. Poate că am fi mai liniştiţi. Deşi există probleme şi acolo”, spune omul. Dar unde o mai fi oare liniştea?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 + 14 =