Mini..." />

Dan Şova la Bruxelles la prima reuniune a Consiliului TTE

Ministrul Transporturilor, Dan Șova, va participa vineri, 14.03.2014, la Bruxelles, la prima reuniune a Consiliului TTE (Transporturi) din acest an, prezidată de Michalis Chrisochoidis, ministrul elen al Infrastructurii, Transporturilor şi Reţelelor.

Pe ordinea de zi se regăsesc două propuneri legislative, ambele în domeniul transportului feroviar: Proiectul de Regulament privind Agenţia pentru Căi Ferate a Uniunii Europene şi Proiectul referitor la constituirea Întreprinderii Comune Shift2Rail.

Ministrul român al Transporturilor va avea o interventie în cea de-a doua parte a reuniunii, în cadrul dezbaterii privind Mobilitatea Urbană.

Şova va susține obiectivul de creștere a mobilității urbane la nivel european, propus de către Comisia Europeană, considerând că mobilitatea reprezintă o condiție esențială pentru asigurarea unei dezvoltări teritoriale și urbane coerente și echilibrate.

„Voi susține gestionarea eficientă a diferitelor mecanisme de finanţare, cum ar fi fondurile structurale şi de investiţii europene, fondurile de cercetare la nivel european şi naţional, precum şi finanţarea din sectorul privat, care trebuie efectuate sistematic”, a declarat demnitarul.

El a explicat: „Voi sublinia, de asemenea, importanța promovării transportului în comun, asigurarea unor mijloace de transport în comun moderne şi economice, dar și infrastructura necesară”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

20 + 18 =