Dan Petrescu..." />

Dan Petrescu, DACOS: Să nu ne temem de liberalizare

Dan Petrescu e patronul companiei Dacos din Râmnicu-Vâlcea. De 20 de ani, poartă oameni cu autocarele prin România şi Europa. Oferind servicii impecabile, a intrat în topul marilor transportatori. „Transportăm materie cenuşie: trebuie să avem cea mai mare grijă”.
În februarie 2012, compania a împlinit 20 de ani. A început în 1992, cu un singur autocar Ikarus second-hand adus din Germania. Cu un singur şofer: Dan Petrescu. De aici, strategia de dezvoltare mi se pare captivantă, cu elemente specifice domeniului, de interes şi pentru proprietarii de camioane.
„Am fost la început patron şi singurul şofer. Eu conduceam, eu spălam, eu curăţam. Un an şi jumătate. Mai conduc uneori şi acum. Am achiziţionat recent două autocare noi şi le-am probat”, spune Dan Petrescu.
Denumirea „Dacos” vine de la Dan şi Costel. Compania a fost înfiinţată de Dan Petrescu şi Costel Jurubiţă. „Cos a rezistat nouă luni, după care a abandonat cursa. A rămas numele, care mi-a plăcut. Am pus umărul două decenii ca numele să aibă rezonanţă”. Primul autobuz l-a vândut în anul 1992, după 10 luni, la despărţirea de Costel.

Rafinament de Havana

Îşi aminteşte amuzat începuturile dificile. Lucra la MAE. Pe 17 decembrie 1989, de pe Aeroportul Ootpeni plecau două avioane: Nicolae Ceauşescu zbura spre Iran, Dan Petrescu pleca la Ambasada României de la Havana, ca administrator. A stat aproape doi ani.
„A fost o perioadă interesantă. Când m-am despărţit de cubanezi, am început să plângem. Parcă fusesem acolo dintotdeauna”. În 1991, s-a întors în România. „Era negură mare pe Otopeni şi-n toată ţara”.
Experienţa cubaneză i-a fost utilă pentru a dobândi un anume rafinament. Văzuse nişte microbuze Toyota şi i-a venit ideea să facă transport de persoane. „Am cumpărat un Ikarus din Germania. Cam greoi şi vechi, dar bine întreţinut. I-am pus televizor, frigider cu suc, cafetieră. Încercam să dau culoare acestui tip de transport. Am avut success din prima zi. Există în Cuba o nuanţă a rafinamentului din timpul imperiului spaniol. La noi prea multă lume se răsteşte. Poate că tocmai acest lucru i-a impresionat pe clienţii mei. S-au simţit trataţi omeneşte şi nu au mai căutat altceva”.

O piaţă fără cultura transportului în comun

În primii 10 ani, a luat numai autobuze second-hand. Un autocar cu preţ mediu ajunge acum la 250.000 de euro. Amortizarea lui e greoaie. Cu trecerea anilor, au crescut standardele şi cerinţele. Au venit şi autocare mai bune.
„Primul nou l-am achiziţionat în 2001. Scania Irizar, costa 340.000 de euro. O maşină foarte bună, dar foarte greu de plătit. Trebuia să dau 6.000 de euro pe lună pe el. Să ne raportăm la veniturile cetăţenilor noştri, cu salarii în jur de 200 de euro. Cine are 300 – 400 de euro merge cu Loganul, nu cu autocarul. Nu avem cultura transportului în comun. Poate să fie şapte lei litrul de motorină, urcă în maşina lui şi se plimbă. Într-o asemenea piaţă e foarte greu să amortizezi costul unui autobuz. Noi am rămas pe un euro/km pentru transportul turistic din 2002. Nu s-a modificat nimic. În Austria, e cinci euro/km.”
Dacos are autocare de la compania VDL BOVA din Olanda. Ajunsese la 78. Acum are 48 şi vrea să crească din nou. Se pregăteşte pentru licitarea traseelor.

Atribuirea traseelor prin licitaţie omoară mediul de afaceri

Dan Petrescu e un spirit critic constructiv. Nu-şi urăşte ţara fiindcă aşa e la modă, însă regretă că luăm cele mai proaste lucruri din Europa şi le implementăm în România orbeşte.
„Parcă am vrea să facem un experiment pe pielea noastră. Atribuirea traseelor interjudeţene prin licitaţie e cel mai bun exemplu. Parcă am fi sadomasochişti, ne dorim răul. Trebuie să cumpărăm alte autocare dacă vrem să licităm. Compania mea e mică şi contribuie la economia naţională cum poate cu 40.000 de euro TVA lunar, 20.000 de euro lunar impozite. Nu se mai poate continua, în contextul în care preţul carburantului a urcat vertiginos. Cursul euro-leu e groaznic. Noi nu cumpărăm maşini româneşti şi trebuie să dăm euro. Cum poate fi amortizat costul unei maşini?”.
Există transportatori ce gândesc aşa: „Hai să punem mâna pe nişte trasee, pe urmă vom vedea” 
„Mi se spune că, dacă sunt transportator de top, găsesc eu soluţii. Dar trebuie să facem asta numai pe buzunarul nostru”. La fel ca toţi transportatorii oneşti, Petrescu vrea ca deciziile guvernanţilor să fie previzibile şi respectate de cei ce le dau. Atribuirea traseelor prin licitaţie trebuie să-i dea posibilitatea transportatorului să-şi elaboreze un plan de afaceri.
„La noi nu s-a ştiut niciodată cât va fi programul de transport: ba cinci, ba trei ani. Un autocar nu se poate amortiza în trei ani. Trebuie minimum cinci ani. Nimeni nu înţelege. «Lasă că vă descurcaţi voi!» Nu poţi să cumperi autocare fără să faci un plan de afaceri. DACOS are acum 22 de licenţe interjudeţene. Ar însemna să-mi cumpăr măcar 10 autocare, adică o investiţie de 2,5 milioane de euro, fără taxe. Cum amortizez eu aceşti bani, că nu sunt banii mei, sunt ai unui finanţator, pentru care trebuie să-mi pun gajuri, să-mi iau angajamente. Nu-i aşa simplu. Cum procedez? Nu pot să reduc perioada de amortizare”, spune omul de afaceri.
E revoltător ce se întâmplă cu legislaţia transporturilor noastre. „Legea nu este imperativă, e interpretativă. În 2002 a fost primul an de licitaţie. În acel moment, pe relaţia Râmnicu-Vâlcea – Bucureşti erau 21 de curse regulate pentru care s-a licitat. Prin diverse mijloace, acum avem 58. Prin urmare, Ministerul Transporturilor, care administrează acest program, a ajuns la concluzia că s-au înmulţit oamenii. Aşa ar fi logic, dar e invers. Numărul călătorilor a scăzut şi în toată ţara e aceeaşi realitate. Nu poţi să faci investiţii în aceste condiţii”, spune Dan Petrescu.

Dreptul de a fi controlat

Cum luptă autorităţile noastre pentru apărarea mediului de afaceri? Controlându-i tot pe cei ce respectă regulile. Realitatea devine halucinantă: „Orice companie de transport ce respectă legea şi-a luat licenţă, autorizaţie de mediu, de pompieri, plăteşte TVA, deci intră în normalitate şi obţine un drept: de a fi controlată. Inspectorii de la finanţe, când pleacă în control, deschid calculatorul, se uită în baza de date şi se fixează pe un transportator: mergem aici! Eu, dacă plătesc TVA, vreau să fiu apărat contra evazioniştilor. Inspectorii trebuie să-i găsească pe evazionişti. De ce să-i controleze pe cei ce au licenţă?”
Controalele excesive duc la coşmar. „În Elveţia, se verifică şi uzura anvelopelor, şi aspectul maşinii. După ce ţi-a verificat maşina nu te mai opreşte nimeni. Dacă te opreşte, îi arăţi documentul că ai fost verificat. De la Bucureşti la Vâlcea te opresc patru echipaje ISCTR. Fiecare mai caută ceva. Nici nemţii nu sunt uşă de altar, dar nu trăiesc din controale”.

Clasificarea, altă sursă de parale

Hiba legislativă cea mai i se pare atribuirea traseelor. Eşti obligat să investeşti, iar a doua zi te trezeşti că ai investit degeaba. Trebuie să mai şi clasifici autocarul. „Eu am cumpărat autocare clasificate în Germania cu cinci stele, iar în România au luat două stele”. Sigur, noi mergem cu autocarul şi nici prin vis nu ne imaginăm ce e clasificarea.
„România, Cehia şi Belgia au preluat standardele IRU. Standardul german nu e bun pentru noi. La noi, orice deţinător de mijloc de transport pentru persoane e obligat să-l clasifice. Care e distanţa între scaune? 74 cm. Ce distanţă ai între scaune? 73. Nu e bun. Cade o stea. Are cotiere? Nu are cotiere. Mai cade o stea. Inclusiv la transportul judeţean, transportatorii sunt obligaţi să aibă maşinile clasificate. E absurd!”
Peste un an, transportatorul se duce la… reclasificare! Iar plăteşte! Am cunoscut un om de afaceri care s-a luptat cu absurdul birocraţiei noastre de stat două decenii încercând să supravieţuiască, să corecteze ceva. La fel ca mulţi transportatori autentici.
„Am momente în care parcă mi-aş dori puţină linişte, să nu mai am presiunea a 200 de angajaţi, a taxelor, impozitelor, a unei legislaţii brambura. Mă bate gândul să fac o firmă în afara României şi, uşor-uşor, să transfer totul acolo unde regulile pot fi mai drastice decât la noi, dar se respectă”, spune Dan Petrescu. Poate va reuşi să îndrepte ceva generaţia feciorului, ce şi-a deschis şi el o afacere în acelaşi domeniu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

sixteen − three =