Dacia ar putea d..." />

Dacia ar putea produce un model de clasă mică

Dacia ar putea deschide o nouă fabrică dacă vânzările continuă să crească şi ar putea lua în calcul dezvoltarea unui model din clasa mică, de oraş, în timp ce o maşină sport nu intră în vederile producătorului auto, scrie revista britanică Autocar.

Fabrica din România a Dacia funcţionează la capacitate maximă, iar operaţiunile din India şi Maroc se extind rapid.

Dacia ar putea avea nevoie în cele din urmă de o nouă fabrică dacă va continua să crească, a admis directorul de marcă al Dacia, Rafael Treguer, într-un interviu acordat Autocar  la salonul auto de la Frankfurt.

„În viitorul apropiat va trebui să vedem unde ne situăm”, a declarat directorul de marcă al Dacia.

Dacia se va concentra pe gama actuală de modele, înainte de a lansa altele noi, a spus el. După ce a introdus şase modele noi în 2012 şi alte noutăţi în acest an, Dacia, deţinută de grupul francez Renault, „trebuie să lucreze cu această gamă pentru a creşte vânzările şi notorietatea”, a adăugat Treguer.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

eight − two =