C..." />

Culipei: Transporturile vor fi distruse dacă vom fi dezbinaţi

Așa crede Valeriu Culipei, un transportator din Suceava cu un acut simț al primejdiei din domeniul Transporturilor. Dacă nu-l crezi, pune mâna pe pix, socotește rapid și deschide calculatorul, să-ți arate că are dreptate.

Erau -22 de grade când am ajuns la Suceava, la sfârșit de martie. Viscolul pustiise străzile.

Era un moment prielnic să vorbim despre necazurile tot mai mari ale transportatorilor din România, de care toți guvernanții, pe rând, uită ce forță ar putea reprezenta. Culipei are acum necazuri cu autorizațiile pentru terțe ţări.

„Cele mai multe curse le fac din Turcia spre România, Lituania şi Letonia. Ne lovim de multă nesimțire la ISCTR. Înainte, luam autorizațiile de la ARR, adică tot de la minister. Cei mari, ce duc mărfuri spre Iran sau Rusia, au prioritate. Sigur că e concurență neloială. Nu am cerut un număr mare de autorizații. Reprezint o societate de familie, un fir de nisip, dar și eu trebuie să mă hrănesc”.

Birocrații au justificat blocajul prin explicații. Omul avea aprobare pentru autorizații și nu i le-au dat: au motivat că s-a gătat stocul de… autorizații. „Aveam CEMT plătit, eram în regulă. Nu mai aveau cartoane! Ultima dată mi s-a întâmplat în ianuarie: am primit trei autorizații anul acesta”, povestește Culipei. Apoi adaugă: „Eu iau 50 – 60 de carnete TIR. Pentru fiecare plătesc cotizație de membru ARTRI. Eu am două camioane Scania, Euro-5, nu 100, ca alţii”.

O familie de transportatori

Culipei s-a născut pe 10 august 1963, la Salcea, în Suceava, într-o familie cu șapte copii, șase băieți și o fată. Patru au ajuns șoferi. Fiecare are acum mica lui afacere cu un camion sau două. „Fratele meu mai mare m-a învățat șoferia. Eu l-am învățat pe următorul frate, care lucrează acum cu camionul în Vest. Și tot așa, ne-am ajutat unul pe altul”.

Până în anul 1996, Valeriu a lucrat la Industria Cărnii. A înregistrat societatea în 1996, împreună cu un frate. A luat un camion. Din anul 2000, s-a separat și a pus bazele firmei Elidora. Transportă mărfuri generale și are și activitate comercială. Importă îmbrăcăminte din Turcia.

Până în anul 2005 a mers bine. Avea șase camioane. Din anul 2008, criza și-a arătat colții. Unii transportatori s-au salvat, alții au dat faliment, deși era afacerea lor de suflet. Frații s-au ținut în picioare, dar i-a costat mult. A fost nevoit să vândă patru camioane.

„Companiile mari practică prețuri de dumping, cum făcea EdySpedition, un colos al Transporturilor. La 1.000 de camioane puteau lăsa la preț. Iau motorina direct de la Ploiești, cine știe ce mai fac. Cu noi, cei mici, e mai greu…”.

Justiție și… țepe

O mare problemă sunt casele de expediții, considerate de Culipei „căpușe ce intermediază”. Evident, nu toți dau țepe. Cărăuşul crede că ar putea fi o legătură între ei și bursa de transport. „Am avut un transport la o firmă din Arad, Helios. Am încărcat din Germania. Cursa costa 1.500 de euro. Am luat țeapă. Pe comanda de transport scria data plecării în cursă. Sosirea la descărcat era la aceeași dată. Nu văzusem găinăria. În instanță mi s-a spus că nu am respectat contractul. Absurd, dar am pierdut procesul. Cei ce fac legile nu au legătură cu necazurile noastre”.

Rămâi cu praful de pe tobă

Îmi face un calcul, să-mi arate că micii transportatori ar trebui să-și vadă de altele: „80% din prețul unei curse – motorina. Cum poți lucra cu 50 de cenți/km, când ar trebui să mergi cu minim un euro/km? Piesele s-au scumpit, calitatea lor e mai slabă. La Scania am avut 18 luni garanție.

După 20 de luni, unele piese au început să cadă. Am renunțat la patru camioane. Comenzi sunt, dar prost plătite. Pentru România, primești 2,50 – 2,80 lei/km. La 500 de kilometri consumul diferă în funcție de drum. Nu sunt parcări, să poți respecta timpii.

Consumul la o încărcătură de 22 de tone, la 500 de kilometri, este de 34%, adică 170 de litri de motorină, ce costă 232 de euro. În total, te costă 1.024 euro doar motorina, iar clientul îți plătește cursa 1.000 de lei plus TVA”.

Înseamnă că omul aduce bani de-acasă! Intuiește gândul și continuă:

Am noroc cu activitatea comercială: iau banii de acolo și îi pun aici. Aduc haine din Turcia și le vând mai ieftin prin magazinele mele, să rezist. Cele mai multe curse le fac pentru Egger, de la Rădăuți, o firmă din Austria care produce pal.

Un caz: şoferul meu era nemulțumit de bani. I-am făcut calculul. Am transportat în Polonia și am primit 900 de euro pe sens. Înapoi am venit cu 1.550 euro, până la Ploiești. În total, 2.450 de euro. De la București la Suceava am venit cu 1.000 de lei, adică 227 de euro. În total, cursa ne-a fost plătită cu 2.677 de euro.

Din care scădem, la 3.744 de kilometri, motorina – 1.235 de litri, adică 1.692 de euro. Rămân 977. Diurna: 350 de euro. Rămân 626. Nu am scăzut rovinietele pe România, Ungaria, Slovacia, taxa de autostradă pe Polonia (250). Mi-au rămas 377 de euro.

Las amortismentul mașinii, asigurarea… Cât a luat șoferul diurnă? Cât am câștigat? Mâine le-aș trage pe dreapta. Credeți că interesează pe cineva în țara asta ce gândesc eu?”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

9 − four =