Criza transporturilor dintre Bulgaria și Turcia, discutată la nivel de miniștri

Miniștrii Transporturilor din Turcia și Bulgaria urmează să aibă o întrevedere pe 21 mai, la care vor participa și reprezentanții transportului rutier internațional de mărfuri, informează portalul Black Sea News. Întâlnirea a fost anunțată de către ministrul turc al Vămilor și Comerțului, Hayati Yazici, după ce a vizitat punctul de trecere a frontierei turco-bulgare Kapikule, blocat timp de 37 de ore de către transportatorii bulgari.   foto

Miniștrii Transporturilor de la Sofia și Ankara vor discuta despre criza creată în domeniul transportului de mărfuri la granița dintre cele două țări, ce a avut loc săptămâna trecută. 

Amintim că joi și vineri numeroși șoferi de camioane bulgari au blocat, pentru a doua oară într-o săptămână, două puncte de trecere a frontierei spre Turcia, protestând faţă de procedurile greoaie de control din partea turcă. Tiriștii bulgari au acuzat că serviciul vamal turc le impune cerinţe suplimentare şi îi supune la un control care durează mult timp pentru a-i elimina de pe piaţa transporturilor de mărfuri.

Turcia, la rândul său, a oprit pentru verificare mai multe camioane din Bulgaria, având suspiciuni în legătură cu folosirea de autorizații false, iar aceasta a dus la îngreunarea traficului la graniță. Potrivit presei bulgare, în perioada crizei nu au fost lăsate să treacă nici transporturile de medicamente, excepție făcând doar cele umanitare.

Blocarea frontierei între Bulgaria şi Turcia a dus la amânarea concertului trupei Depeche Mode de la Istanbul. Convoiul logistic al trupei britanice nu a reușit să treacă din Bulgaria în Turcia din cauza coloanei foarte mari de tiruri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

thirteen − six =