Marile imperiile..." />

Creșterea și descreșterea Imperiului EUropean

Marile imperiile ale lumii au fost fărâmițate politic la începutul secolului trecut, dar fantoma imperialismului bântuie încă lumea noastră. Ea umblă prin cancelariile marilor state înveșmântată în straie economice, tehnologice sau industriale. Europa reprezintă continentul cu cea mai mare densitate de imperii eterogene. De la cel Roman până la imperiul EUropean, aceste pământuri dau mărturie despre creșterile și descreșterile unor proiecte politice întemeiate fie pe civilizaționism, fie pe creștinism, fie pe utopism.

„Imperiul albastru”, cu capitala la Bruxelles, moștenește limitat și diferențiat (de la apus la răsărit) aceste trei note fundamentale. Ele sunt complementare, dacă le privim în evoluția lor istorică, dar dacă le analizăm prin prisma situărilor de astăzi le regăsim grupate față în față, astfel: pe de o parte, civilizaționismul european amestecat cu utopismul (de stânga ori de dreapta) iar pe de altă parte, creștinismul cu multiplele sale manifestări mai mult sau mai puțin secularizate.

Retorica prezentului abundă în opinii alarmiste cu privire la declinul UE. Anumite voci susțin cu certitudine că vremea dezintegrării imperiului EUropean a și venit. Dar au și dreptate? Acum 2000 de ani, împărații romani dădeau vina pe creștini pentru prăbușirea imperiului și unii istorici au consemnat că aceasta a început de la exterior spre centru. În mod straniu, această interpretare se încetățenește și astăzi în Europa. Vinovați sunt grecii (creștinii de la răsărit, adică) care fie „nu pot asigura integritatea spațiului Schengen”, fie nu au fost destul de integri în cheltuirea „banilor europeni”.

Ei bine, aceasta este cea mai simplistă și mai periculoasă răstălmăcire a adevărului. O spun acum, după ce alegerile din Grecia au mai liniștit puțin spiritele conformiste ale Europei occidentale. Crizofobia răspândită prin media i-a făcut pe mulți europeni să tresalte în ultimile luni, la gândul că Grecia ar alege exodul.

Dar Grecia nu a ieșit din Europa și nici nu are mai multe motive decât alte state să o facă, afară de situația în care i s-ar cere dizolvarea națională, dezintegrarea ca stat, de dragul unor scamatorii politice sau constrânsă financiar de banksteri. Mai mult, Grecia are de dat Europei o lecție fundamentală: nu cea a „țapului ispășitor”, ci pe cea „a oiței rătăcite”.

Nu vreau să înțeleagă cineva că Grecia este această oiță rătăcită. Absolut deloc. Oița rătăcită este însăși UE. Și arată aceasta de mai mulți ani, de când oscilează în raportările ei fie la SUA, fie la țările BRIC. De ce se întâmplă aceasta? Pentru că nu are un drum al său autentic. UE a crescut conjunctural (sau a fost împinsă spre aceasta) și acum riscă să descrească structural.

Răsfoiesc ultimul studiu Eurostat 2012, care se numește „The European Union and the BRIC countries”. Conținutul său oferă informații comparative cu privire la demografie, economie, educație, piața muncii, comerțul de bunuri, agricultură, silvicultură și piscicultură.

La capitolul demografie, UE pare că a pariat pe prezent și pe generațiile momentului, numărul copiilor fiind în continuă scădere. PIB-ul UE a tot crescut din 2001 până în 2009, dar raportat la veniturile reale această creștere nu s-a văzut prea clar în buzunarul cetățenilor. Taxa pe valoare adăugată a scăzut și ea la nivelul UE, în vreme ce în toate țările BRIC aceasta a crescut (vezi tabelul alăturat).

UE se mândrește cu o mai mare speranță de viață a celor de acum, în vreme ce rata mortalității infantile la 1000 de nașteri atinge cote alarmante din 2009 încoace. Și mai interesantă este orientarea europenilor pe piața muncii. Sub 10% în agricultură, aproape 20% în industrie, iar restul în servicii.

Situația aceasta, coroborată cu scăderea TVA și cu creșterea datoriilor suverane, oferă o cheie foarte bună a stării actuale a UE. Am devenit majoritatea consumatori și aceasta se vede în deficitele bugetare în creștere. Descreșterea UE a început de aici, nu de la situația recentă a Greciei sau a Spaniei.

Până unde s-ar putea ajunge? Până la pulverizarea acestui sistem inegal de distribuție a forței de muncă. Amurgul Imperiului EUropean este la orizont. Depinde de noi cât de încet ne grăbim spre acesta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

17 − 12 =