Costin Lianu – „Serviciile de transport vor fi favorizate de contextual internațional și geografic”

Costin Lianu este director general adjunct cu Dezvoltarea Exporturilor la Ministerul Economiei. Coordonator al Strategiei Naţionale de Export pe anii 2005 – 2009, 2010 – 2014 şi 2014 – 2020, e iniţiator al mai multor proiecte de succes în dezvoltarea Exporturilor, precum Consiliul pentru Export, portalul de comerţ şi strategiile sectoriale de branding. Este doctor în economie şi profesor asociat în marketing şi comerţ international la mai multe universităţi din România. A scris cărţi şi articole asupra managementului strategiilor de export, branding, comerţul internaţional şi marketing. Este membru al reţelei strategice de export ITC Geneva.

 

În prezent, cea mai mare parte a comerţului exterior al României, în principal exporturile, sunt spre ţările UE. Care sunt avantajele şi dezavantajele?

Principalul avantaj e că exporturile româneşti sunt integrate în lanţuri valorice europene, indirect mondiale, prin poziţia dominantă pe care o au marii producători europeni. Exemplu: producătorii de component auto şi alte mijloace de transport. Specializarea aceasta le-a permis menţinerea pe piaţă şi a oferit oportunitatea specializărilor intra-ramură. Ca dezavantaje, în primul rând, specializarea noastră pe lanţ e în partea de jos, pe domenii energo-intensive, ce folosesc resursele naturale sau forţa de muncă slab calificată. Aceasta conduce la un export cu valoare adăugată relative scăzută, fragil la orice modificare a mişcării, pentru reducerea costurilor. Cucerirea de pieţe în afara UE e nu numai obiectiv naţional, ci şi la nivel de UE.

Pentru noi, principalul avantaj al reorientării exportului e diversificarea şi dezvoltarea de branduri de export mai puţin dependente de ceea ce propun exportatorilor români contractorii europeni: subcontractarea şi delocalizarea producţiei  antreprenorului român e atrofiată.

Credeţi că exportatorii români sunt susţinuţi suficient de stat (spre exemplu, prin Eximbank)? Ce s-ar putea îmbunătăţi?

Avem un sistem naţional de susţinere la export, ceea ce e pozitiv: puţine ţări au legiferat aşa ceva. Deşi există instrumente de finanţare de la buget, ele suntîncă puţin diversificate şi accesibile la un număr redus de fime. Pe de o parte, avem nevoie să mărim numărul de firme ce participă la actualele forme de susţinere. Ele trebuie să fie mai bine pregătite să o facă. Încă avem o bază redusă de exportatori. O mare parte au un export puţin competitiv sau accidental, ce depinde de un singur exportator.

Principalii exportatori ai României sunt, în fapt, firmele  străine. E un dezavantaj sau un avantaj? De ce?

Depinde ce înţelegem prin firme străine. Cele cu capital extern sunt legal constituite în ţară, contribuie prin locuri de muncă, plătesc impozite. Prezenţa capitalului străin nu poate fi în sine un dezavantaj, ci mai degrabă un avantaj: pe lângă contribuţiile la buget sau ocupaţionale, majoritatea contribuie la dezvoltarea capacităţii de export şi inovare, transferă tehnologie şi knowhow, dezvoltă aptitudinile şi atitudinile manageriale şi antreprenoriale. Pot contribui la o nouă identitate competitivă şi o nouă cultură managerială. Dincolo de aceasta, pot fi şi prezenţe mai puţin avantajoase: firmele cu capital străin, ca firme cu capital integral românesc, sunt implicate în afaceri, ca exportul de materii prime.

Care sunt domeniile de export unde are România avantaje competitive? Cum vedeţi evoluţia sectoarelor?

Drumul de la avantajele comparative spre cele competitive e adesea sinuos. Cele competitive sunt tot mai fragile, greu de câştigat şi uşor de pierdut, mai ales la firmele mici, ce nu au nici economie de scală, nici de reputaţie, nici avantaj tehnologic, inovativ sau branduri şi bugete de comunicare şi marketing.

E cazul majorităţii exportatorilor români. Avem şanse mari la avantaje competitive durabile (resurse umane, naturale, ca biodiversitatea şi localizarea) dacă vom capitaliza ce avem, apoi vom construi.

Mobila şi textilele se vor orienta spre branduri mai puternice, ce vor încorpora naţional designul şi tendinţele modei. Exportul de alimentar va urca pe lanţul internaţional, prin produse cu brand propriu, mai intens procesate. Cele organice sau naturiste îşi vor consolida exporturile. Cele ale industriilor creative (design, audio-vizual, jocuri ş.a.) vor avea o dinamică accelerat . Serviciile de transport şi logistice vor fi favorizate de contextual internaţional şi geografic favorabil. România îşi va valorifica potenţialul energiilor regenerabile. Vor apărea noi produse de export, ca rod al specializărilor inteligente, pe măsură ce vom avea abilitatea să combinăm lanţuri valorice regionale, centratepe IT&C şi nişe industriale sau pe turism, artizanat, produse culturale şi gastronomice, naturiste ori chiar de tratament medical.

În 2020 vom avea un lanţ valoric naţional mai consistent, dar va trebui să oferim şi să creăm servicii de susţinere, care să sprijine aglomerările de firme în clustere sau reţele de export.

Cum au influenţat anii de criză raportul importuri – exporturi şi structura lor?

În perioada 2005 – 2008, am elaborat şi implementat o primă strategie naţională de export (SNE), în parteneriat cu mediile de afaceri, prin Consiliul de Export, după metodologia Centrului internaţional de Comerţ de la Geneva. Ca urmare, am avut creşteri anuale ale exportului de 13,7% – 17,5%, permiţând în 2008 o rată lunară de creştere a exporturilor de 14,4%. Pentru prima dată în istoria postcomunistă, am depăşit rata de creştere a importurilor (10,5%). În 2009, strategia a contribuit la diminuarea efectelor crizei asupra exporturilor, fiind afectate doar în primele luni ale anului. În ultimele luni şi în 2010, exportul şi-a revenit. Exporturile au avut rata lunară de 28% în 2010, cu niveluri record pentru noi. 37,2 mld. de euro în 2010 – a fost cel mai ridicat nivel de după 1989, cu peste 3 mld. de euro peste vechiul record din 2008, dinainte de criză. Concluzie: nici aderarea la UE în 2007, nici criza n-au confirmat prognozele pesimiste. Un merit SNE, în primul ciclu strategic (2005 – 2009), continuând cu următoarele două (2010 – 2013 şi 2014 – 2020), e susţinerea diversificării lanţurilor valorice de export. Sunt statistici ce arată că grupele de produse vizate sunt printre cele cu creşteri în 2005 – 2009. Am mizat pe sectoare tradiţionale (mobilă, confecţii, echipamente industriale) şi noi sectoare emergente (componente auto, agroalimentare, inclusiv ecologice, servicii din IT&C, audio-vizual, design, industrii creative, logistice şi transport), ce au confirmat potenţialul de export şi au devenit sectoare de export importante din 2005 până acum. În 2013, exporturile, 49,6 miliarde, de euro, au fost cu 10% peste 2012. Aproape 50 de miliarde de euro – e un record absolut românesc. În prezent, exporturile tind spre 40% pondere în PIB, faţă de numai 28% în 2004.

Credeţi că e posibil ca România să devină exportator net? În cât timp?

În anumite sectoare, România e deja exportator net sau tinde să fie: mijloace de transport, servicii IT&C sau logistice şi de transport rutier, parţial agroalimentare. Trebuie să fim atenţi ce fel de exporturi conduc la echilibrul balanţei comerciale sectoriale. De exemplu, industria agroalimentară, unde avem şanse să exportăm mai mult decât importăm. La produsele alimentare procesate suntem în continuare importator net. Ce contează e cât de multă valoare e captată, reţinută sau creată în ţară când ducem la export. Această capacitate e esenţială. Toate SNE coordinate de mine accentuează aceasta.

Ţinta de a fi exportator net e posibilă doar dacă România va reuşi specializarea în comerţul international pe export de produse şi servicii cu valoare adăugată cât mai mare, tehnologie medie sau înaltă, bazat pe factorii intensive ai economiei: cunoaştere şi inovare. Cu cât vom exporta mai multe produse individuale (nu grupe mari de produse), unde contribuţia exportului, comparativ cu a importului, e mai mare valoric, cu atât vom tinde spre un export netsustenabil în balanţa comercială totală. E dezirabil să fie aşa? Evident, da.

Cum apreciaţi raportul dintre valoarea adăugată a produselor exportate de România şi a celor importate? Care sunt tendinţele?

Asistăm la o tendinţă generală de creştere a valorii adăugate brute pe economie. Dar produsele importate fie sunt materii prime (unele contribuie  ulterior, indirect, şi la export), fie sunt cu intensitate tehnologică ridicată (ce intră în componenţa produselor de export). Tendinţele sunt însă pozitive. Vom exporta mai multe produse cu intensitate mica a factorilor extensivi (energie, materii prime, forţă de muncă slab calificată) şi vom importa mai puţine produse intermediare procesate pe măsură ce vom capta şi crea mai multă valoare în ţară. Acest lucru e vizibil încă destul de timid în servicii şi industrii prelucrătoare (echipamente, mjloace de transport, industrie alimentară, mobilă, confecţii).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

one × 2 =