Contractele cu statul vor fi acordate direct, fără licitaţii, în limita a 124 000 euro

Pragul până la care autorităţile publice pot achiziţiona direct produse şi servicii, fără licitaţii, va creşte până la 30.000 de euro plus TVA. În cazul lucrărilor, contractele pot fi atribuite direct în limita a 100.000 de euro plus TVA, faţă de 15.000 de euro cât este în prezent. foto

Modificările au fost deja aprobate în comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor şi urmează să fie votate în plen, săptămâna viitoare. Guvernul este de acord cu aceste modificări. 

„Este necesară creşterea pragului pentru achiziţia directă de la echivalentul în lei a 15.000 euro, la echivalentul în lei a 30.000 euro fără TVA pentru produse şi servicii, respectiv a 100.000 euro fără TVA pentru lucrări, pentru flexibilizarea procesului de atribuire a contractelor de achiziţie publică şi pentru creşterea gradului scăzut de absorbţie a fondurilor europene”, explică deputaţii PNL, cei care au propus amendamentul respectiv, aprobat şi cu voturile PSD.

Practic vorbim de contracte încheiate din bani publici, de la servicii de curăţenie, servicii de transport, până la contracte de publicitate şi lucrări publice.

Întrebarea este dacă prin majorarea pragurilor nu se măreşte artificial şi costul serviciului achiziţionat. De exemplu, o instituţie/o primărie care până acum încheia un contract pentru servicii de curăţenie sau pentru servicii de transport, cu 15.000 de euro, poate plăti pentru acelaşi serviciu 20-30.000 de euro.

„Şi până acum puteai să împarţi acel contract în mai multe şi să te încadrezi în 15.000 de euro. Dacă vroiai să maschezi banul public şi până acum puteai să faci asta. (…) Sunt instituţii publice care verifică bugetele, avem curtea de conturi. Şi eu vreau ca banul public să fie cheltuit corect, în limita legii”, a argumentat deputatul PNL Mihai Lupu, pentru cotidianul.ro. În plus, el a precizat că orice achiziţie trebuie publicată pe SEAP, chiar şi pentru 5.000 de euro.

Deputatul liberal spune însă că majorarea pragurilor este necesară pentru a debloca o serie de proiecte publice, care practic sunt blocate din cauza contestaţiilor depuse la licitaţiile pe care le organizează. „Noi am mizat pe trei elemente foarte clare: deblocarea autorităţilor contractante, permiterea tuturor agenţilor economici din România să participe la toate proiectele mari şi totodată blocarea contestatarilor de profesie, care practic şantajează firmele care depun proiecte”, a explicat Mihai Lupu.

Contractele din domeniul apărării nu mai intră sub incidenţa legii privind achiziţiile publice

Un alt amendament adus de deputaţi este acela că regulile privind achiziţiile publice directe nu se vor mai aplica „pentru atribuirea contractului de achiziţie publică în cazul în care contractul are ca obiect achiziţia de utilaje, materii prime şi/sau materiale necesare pentru îndeplinirea unui contract de furnizare armament, muniţie şi/sau material de război”.

„În conformitate cu prevederile OUG 34/2006, operatorii economici din industria de apărare aflaţi sub autoritatea Ministerului Economiei au calitatea de autorităţi contractante. Specificul şi domeniul strategic în care îşi desfăşoară activitatea aceşti operatori economici obligă la o prudenţă mărită în cazul încheierii contractelor care au legătură cu producţia sau comercializarea de arme, muniţii şi material de război, atât intern, cât şi extern. (…) Or, în situaţia în care ar efectua aceste demersuri pe calea procedurilor de achiziţie publică, consecinţa ar fi o blocare a activităţilor acestor operatori economici. Şi astfel ar fi puşi în situaţia de a nu-şi respecta termenele contractuale asumate şi implicit ar putea pierde clienţi tradiţionali”, argumentează deputaţii.

Majorarea pragurilor la achiziţiile publice directe a fost propusă şi de preşedintele ANRMAP, Dan Vlădescu. El propunea o majorare a acestora la 30.000 de euro, de la 1 ianuarie 2013. Guvernul a preferat să menţină pragurile la limita de 15.000 de euro, atât pentru servicii, cât şi pentru lucrări publice, decizia fiind pusă în context electoral. Ulterior, preşedintele ANRMAP a declarat pentru cotidianul.ro că este de acord cu propunerile făcute de deputaţii PNL şi PSD. De altfel, el a participat şi la lucrările comisiilor de specialitate din Camera Deputaţilor, unde au fost decise modificările respective. (Cotidianul)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 + 15 =