Construcţia celor două noi poduri peste Dunăre va începe până în 2017

Pentru construirea celor două noi poduri peste Dunăre cel mai probabil se va căuta un parteneriat public-privat. Până la sfârşitul săptămânii va fi stabilită componenţa grupului de lucru bulgaro-român, care trebuie să înceapă să lucreze la pregătirea celor două proiecte pentru podurile de la Nicopole – Turnu Măgurele şi Silistra – Călăraşi. foto

Pregătirea preliminară include studiile de fezabilitate, evaluarea privind influenţa asupra mediului înconjurător, precum şi o analiză a potenţialelor beneficii pe care le poate aduce construirea fiecăruia dintre aceste poduri. Grupul de lucru va stabili paşi concreţi şi termene de elaborare a proiectelor – de la prima fază până la o dată orientativă pentru începerea lucrărilor de construcţie. Valoarea aproximativă a pregătirii prealabile va fi de circa 10 milioane de euro pentru fiecare pod.

Finanţarea activităţilor de pregătire se va face din Programul de cooperare transfrontalieră Bulgaria-România 2014-2020. După finalizarea pregătirilor, se vor căuta surse de finanţare pentru lucrările de construcţie propriu-zise.

Prceizăm că ministrul interimar bulgar al Transporturilor, Nikolina Angelkova, a anunțat că lucrările de construcţie a celor două noi poduri peste Dunăre va începe până în 2017.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

20 + three =