Comisia Europeană obligă CFR Marfă să înapoieze un ajutor de stat în valoare de 570 mil. euro acordat în 2013

Compania de stat a adunat în ultimii 10 ani pierderi de peste 2,3 mld. lei şi numărul de angajaţi s-a redus la o treime si este obligată printr-o decizie a Comisiei Europene să returneze un ajutor de stat în valoare de 570 mil. euro (peste 2,5 mld. lei). Ajutorul de stat, sub forma unei anulări a datoriilor istorice, a venit în contextul în care guvernul Ponta, în 2013, a avut intenţia de a privatiza operatorul de marfă al Căilor Ferate Române (CFR).

Utima încercare de privatizare a CFR Marfă, o companie strategică a statului român, s-a realizat în iunie 2013, când compania a scos la licitaţie un pachet de acţiuni reprezentând 51% din valoarea totală.

Din cele trei companii care s-au înscris la licitaţie, doar GFR, care aparţine de grupul Grampet a rămas în cursă, însă termenul-limită de privatizare a companiei a expirat, iar băncile creditoare nu şi-au dat acordul pentru schimbarea acţionariatului. Oferta pusă pe masă de GFR a fost de 202 mil. euro. Statul român mai deţine în acest moment circa 4% din economie prin companii precum CFR Călători, Tarom şi Metrorex.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

four × 5 =