Comisia Europeană blochează două programe de 7 miliarde de euro

Comisia Europeană (CE) va declanşa procedura de presuspendare a fondurilor pentru alte două Programe Operaţionale Sectoriale (POS) – Transport şi Competitivitate – urmând ca o înştiinţare oficială a Bucureştiului în acest sens să fie făcută de comisarul pentru dezvoltare regională, Johannes Hahn, în perioada următoare, au declarat, pentru gândul, surse diplomatice. foto

Motivul acestei decizii, asupra căreia autorităţile române au fost avertizate la începutul lui septembrie, sunt deficienţele constatate în urma auditului, în special fraudele, au precizat aceleaşi surse. 

În afară de cele două programe, procedura de presuspendare a fost declanşată de Comisia Europeană şi în cazul POSDRU, la începutul lunii august. Plăţile pentru POS Transport şi Competitivitate au fost întrerupte de la 1 iulie, procedura de presuspendare fiind următorul pas. Odată pus în mişcare acest mecanism, autorităţile de la Bucureşti sunt obligate ca în termen de două luni să pună în aplicare recomandările Comisiei Europene în privinţa remedierii deficienţelor. Dacă acest lucru nu se întâmplă, fondurile sunt suspendate… citește tot aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

20 + sixteen =