andrei ignat

COMISARUL ANDREI IGNAT: „Paștele este trăirea sufletească supremă“

Am început un dialog neconvențional cu comisarul Dragoş Andrei Ignat, conferențiar la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza“, cu o prejudecată jenantă pentru mine: un polițist, ce intră în contact, de regulă, cu exponenții negativi ai societății, nu poate fi un om credincios. Tocmai această latură hâdă a vieții sociale îl face inapt pentru viața spirituală. M-am înșelat amar­nic: am avut bucuria să văd lumina unui tânăr ales prin puterea credinței lui în Dumnezeu, atunci când este chemat să-i învețe pe alții să apere legea.

 

Domnule comisar, după 1990 Armata a revenit la Biserică. Dar Poliția?

Și noi avem preoți de garnizoană. Inclusiv în Academia de Poliție există o capelă deschisă tuturor studenților, indiferent de religia lor. Vin foarte mulți, mai ales în preajma marilor sărbători. Părintele Radu Felix de la noi este un adevărat păstor de suflete. Studenții noștri se duc la biserică. Nu iau în derâdere lucrurile sfinte. Polițiștii fac parte din poporul român… și, deci, cei mai mulți sunt religioși.

Ce este Paștele pentru dumnea­voastră, ca tânăr polițist și profe­sor formator de ofițeri?

Cea mai minunată și importantă zi, când trăiești momentul în care auzi „Veniți de luați lumină!“. După aceea începe troparul Învierii… Paștele nu poate fi descris decât ca o lumină sufletească supremă, o treaptă imensă către desăvârșirea duhov­nicească. Ziua care, din copilărie, m-a marcat cel mai mult. Aș putea spune că am fost un tânăr atipic. Îmi place Crăciunul, cadourile pe care le ofer, pe care le primesc, dar Paștele, ca trăire, înseamnă ceva extraor­dinar. În Occident se pune foarte mult accentul pe Crăciun, mai ales pe aspectul laic al acestuia, nu pe Paști. Și la noi în ultima vreme, din nefericire. I-am explicat băiatului meu că de Crăciun serbăm Nașterea Domnului. Au mai fost oameni care au înviat, dar Mântuitorul a înviat ca Dumnezeu. Trăirea sufleteas­că supremă. Studenții mei sunt religioși. Suntem ca un copac vechi, din trunchiul căruia răsar mereu mlădițe tinere.

 

Ce va ieși din asta într-o lume tot mai secularizantă? Să vezi tineri cu studii superioare că merg la biseri­că e un lucru ce suprinde.

Va fi frumos. Noi românii suntem un popor tolerant: aici și-au găsit liniștea adepții lui Huss și a apărut orașul Huși, rușii lipoveni, care se închinau cu două degete, au venit în Deltă și în nordul Moldovei, landerii, protestanții austrieci, și-au găsit liniștea în Banat. Poporul nostru nu a avut niciodată o relație încorda­tă cu alte confesiuni. Nu a existat tensiune dogmatică, așa cum a fost în apusul Europei. În Elveția a fost ultimul mare război religios în secolul al XIX-lea. Continuă schisma între catolici și protestanți în Irlanda de Nord. Ortodoxia nu a murit și nici nu va muri.

Sunteți foarte optimist. Din per­spectiva Poliției, ce recomandări ați putea să le faceți organizato­rilor când au loc evenimente reli­gioase, unde se produc tulburări dezagreabile pentru trei sarmale, agheasmă, anafură, pentru a săruta moaștele sau pentru a intra în altar?

Colegii jandarmi ar putea da un răspuns mai complet. Recurgerea la forță e exclusă. Rămâne armacomunicării. La fel ca în Germania, unde sunt echipe de comunicare sau echipe non-violente. Trebuie concepute acțiuni conjugate cu factorii bisericești, pentru a stabili itinerariile în așa fel în care să nu existe probleme.

Inevitabil, când ajungem la bi­nomul vinovăție – nevinovăție, ajungem fără să vrem la credință. În ce măsură frica de lege, de Dumnezeu, amândouă împreună sau separat, îi ajută pe polițiști să instrumenteze un dosar corect, să-i convingă pe făptuitori că au încălcat legea.

E foarte sensibilă chestiunea. Frica de Dumnezeu trebuie să prime­ze și, sigur, în subiacent, frica de lege, care se însumează. Eu cred că nu există o diferență între frica de Dumnezeu și frica de lege în ce privește încadrarea pe care un polițist trebuie s-o facă în domeniul contravențional și constatarea în domeniul infracțional. Fiindcă mul­tă lume confundă rolurile noastre în ceea ce privește contravenția și infracțiunea. Dacă în domeniul contravențional legea ne permite și ne și obligă să ne pronunțăm în primă instanță asupra încadrării juridice, indiferent de contravenția din domeniu, în domeniul penal noi nu putem decât să luăm actde fapta săvârșită, fără să emitem judecăți de măsură.

Le spun și studenților mei. Nu există fapte, există un om în fața noastră care a greșit și pe care noi avem obligația să-l ajutăm să se îndrepte.

Asupra României nu va mai plana spectrul unui regim ateu. Cum vedeți viitorul copiilor dumnea­voastră în Biserica Ortodoxă?

Eu îi îndrum pe calea Ortodoxiei, prin puterea exemplului, nu impun nimic. Băiatul meu are duhovnic de la şapte ani la Sfânta Mânăstire Crasna și părintele duhovnic Vasile e un adevărat prieten, cu care stă de vorbă despre toate lucrurile pe care le dorește. Băiatul s-a dezvol­tat foarte frumos și se vede efectul benefic al duhovnicului. Mergem împreună la biserică, după care jucăm fotbal. Toate sunt cuvenite pentru cei curați. Nu încerc să fac din el un bigot, nici să-l îndepărtez de viața lumească. Merge singur la biserică, la spovedanie. Fiecare are libertatea să aleagă. Părintele Rafail Noica a trecut prin toate până să ajungă la Ortodoxie. Am fost la părintele Iustin Pârvu, un martir în viață. În preajma lui m-am simțit cutremurat de trăirea hieratică a acestui bătrân. Avea 84 de ani când l-am cunoscut și era un bătrân frumos, templul Duhului Sfânt, plin de credință, căință și iertare.

Nu l-a surprins că a venit un polițist să stea de vorbă cu el?

Părintele dădea dovadă de un spirit deschis, cu o cunoaștere ieșită din comun. Nu era surprins.

Ce ați căutat, domnule comisar, la Sfântul Munte Athos?

Am vrut să trăiesc acel moment suprem, pe care Sfântul Munte ți-l poate oferi dacă te duci cu credință acolo. Am fost și la Ierusalim, în pelerinaj. Locuri diferite din punc­tul de vedere al istoriei credinței. Sfântul Munte are o pace aparte. Am străbătut trei pătrimi în trei pelerinaje. Am acoperit toată latura de vest și centrul. Voi cunoaște și ultima pătrime cu ajutorul lui Dum­nezeu, tot pe jos. Marele merit e al unui coleg care a absolvit și Teolo­gia și care m-a stârnit.

Polițiștii intră cu armele din dotare în biserică?

Probabil că intră, când fac anchete pentru lucruri grave, dar din punct de vedere canonic Sfântul Teodosie cel Tânăr spune că e oprit a intra cu arme acolo. Chiar și când ești legiuit.

Cum vor rezista românii la presiu­nea secularizării și Islamului, ce se vor extinde asupra Europei?

În arealul nostru nu au existat islamizări în masă. Avem exemplul divin al lui Constantin Brâncoveanu, care nu s-a lepădat. Eu cred că vom rezista așa cum am rezistat dintot­deauna.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × four =