De la ..." />

Comerţul internaţional cu bunuri a crescut semnificativ

De la începutul anului până pe 28 februarie 2014, comparativ cu perioada analogă de anul trecut, exporturile şi importurile au crescut cu 9,2%, respectiv cu 9,4%#.

Februarie 2014

În luna februarie a acestui an, conform estimărilor preliminare ale Institutului Naţional de Statistică, exporturile FOB au însumat 19.536,1 milioane de lei (adică 4.338,9 milioane de euro), iar importurile CIF au însumat 20.943,5 milioane de lei (adică 4.653,7 milioane de euro).

Comparativ cu luna februarie a anului trecut, exporturile au crescut cu 15,1%, la valori exprimate în lei (12,0%, la valori exprimate în euro), iar importurile au crescut cu 17,1%, la valori exprimate în lei (14,0%, la valori exprimate în euro).

Faţă de luna ianuarie a acestui an, exporturile din luna februarie au crescut cu 10,1%, la valori exprimate în lei (10,2%, la valori exprimate în euro), iar importurile au crescut cu 10,9%, la valori exprimate în lei (11,1%, la valori exprimate în euro).

Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) a fost în februarie de 1.407,4 milioane de lei (314,8 milioane de euro), mai mare cu 489,5 milioane de lei (106,4 milioane de euro), decât cel înregistrat în luna februarie a anului trecut.

EXPORTURILE (FOB), IMPORTURILE (CIF) ŞI SOLDUL FOB/CIF
în perioada ianuarie 2008 – februarie 2014

image

 

 

 

 

 

Perioada 1.I-28.II 2014

Exporturile FOB realizate anul acesta, până la finalul lunii februarie, au fost de 37.283,5 milioane de lei (8.274,6 milioane de euro), iar importurile CIF au fost de 39.827,2 milioane de lei (8.840,6 milioane de euro).

Comparativ cu perioada analogă de anul trecut, exporturile au crescut cu 12,0%, la valori exprimate în lei (9,2%, la valori exprimate în euro), iar importurile au crescut cu 12,2%, la valori exprimate în lei (9,4%, la valori exprimate în euro).

Deficitul comercial FOB/CIF pe primele două luni ale acestui an a fost de 2.543,7 milioane de lei (566,0 milioane de euro), mai mare cu 323,2 milioane de lei (58,8 milioane de euro) decât cel înregistrat în perioada analogă a anului 2013.

Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri (Intra UE28) în aceeaşi perioadăa anului în curs a fost de 26.628,5 milioane de lei (5.909,7 milioane de euro) la expedieri şi de 29.714,8 milioane de lei (6595,2 milioane de euro) la introduceri, reprezentând 71,4% din totalul exporturilor şi 74,6% din totalul importurilor.

Valoarea schimburilor extracomunitare de bunuri (Extra UE28) în ianuarie şi februarie 2014 a fost de 10.655,0 milioane de lei (2.364,9 milioane de euro) la exporturi şi de 10.112,4 milioane de lei (2.245,4 milioane de euro) la importuri, reprezentând 28,6% din totalul exporturilor şi 25,4% din totalul importurilor.

PONDEREA EXPORTURILOR (FOB) ŞI IMPORTURILOR (CIF) INTRA – UE28 ŞI EXTRA – UE28 ÎN COMERŢUL INTERNAŢIONAL TOTAL AL ROMÂNIEI,
în perioada ianuarie 2008 – februarie 2014

1

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În primele două luni ale acestui an, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (41,4% la export şi 34,6% la import) şi alte produse manufacturate (32,8% la export şi respectiv 29,7% la import).

45

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

19 − 4 =