Codul portocaliu de caniculă a fost extins în 7 judeţe din vestul şi sudul ţării

Codul portocaliu de caniculă a fost extins, începând de astăzi, în alte 7 judeţe din vestul şi sudul ţării, pe lângă Arad, Bihor şi Satu Mare pentru care există deja o astfel de avertizare. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), este vorba despre Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman şi Giurgiu, unde maximele termice vor ajunge la 38 de grade, iar disconfortul termic va fi accentuat. foto

În restul teritoriului se menţine codul galben, cu temperaturi de până la 37 de grade.

În cele 10 judeţe în care este cod portocaliu de caniculă, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) a restricţionat, până la ora 20:00 , circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone. Excepţie vor face transporturile de persoane, animale vii şi produse perisabile, precum şi vehiculele care participă la intervenţii în caz de forţă majoră. Potrivit unui comunicat al companiei, măsura este necesară pentru a proteja sectoarele de drum asfaltat de efectul traficului de mare tonaj, în condiţii de temperaturi ridicate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

14 − eight =