..." />

Cod portocaliu de viscol în şapte judeţe, până vineri la 14.00

Judeţele Neamţ, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi şi, parţial, Buzău se află vineri, în intervalul 4.00 – 14.00, sub cod portocaliu de viscol, fiind prognozate ninsori abundente şi vânt puternic, care va putea depăşi 70 de kilometri pe oră, potrivit unei avertizări emise joi seară de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). foto

Potrivit avertizării meteo, în sudul şi centrul Moldovei va ninge şi se va depune strat consistent de zăpadă, iar vântul va avea intensificări ce vor depăşi la rafală 70 de kilometri pe oră, vizibilitatea urmând să fie redusă de viscol la sub 50 de metri. 

În judeţele Vrancea, Bacău, nordul judeţului Galaţi şi în zona de munte a judeţului Buzău, ninsoarea va fi mai puternică în prima parte a intervalului, apoi va slăbi în intensitate, dar vântul va continua să bată cu putere viscolind şi troienind zăpada, se precizează în avertizare.

Tot vineri, în intervalul 4.00 – 14.00, judeţele Suceava, Botoşani, Harghita, Covasna, Brăila, Tulcea şi, parţial, Buzău, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Braşov, Prahova şi Dâmboviţa se vor afla sub cod galben de viscol, potrivit unei atenţionări emise de ANM… citește tot pe www.mediafax.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

two × 2 =