Administra..." />

Cod galben de ploi și ninsori în aproape toată ţara

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare cod galben de ploi însemnate cantitativ, polei, ninsori, intensificări ale vântului, valabilă de luni de la ora 23.00 până miercuri la ora 10.00. Precipitaţiile se vor extinde dinspre sud şi să cuprindă majoritatea zonelor. foto

În intervalul menţionat aria precipitaţiilor se va extinde dinspre sud, cuprinzând treptat majoritatea zonelor. În Oltenia şi în Muntenia va ploua continuu şi se vor cumula cantităţi de apă cuprinse în general între 25 şi 50 l/mp.

În Moldova, în cursul nopţii de luni spre marţi, vor fi precipitaţii slabe, mai ales ploaie şi burniţă care local vor depune polei, apoi ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare, cu precădere în dealurile subcarpatice. În zonele montane şi submontane va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, ce va depăşi local 15…20 cm, în special în Carpaţii Meridionali şi de Curbură.

Vântul se va intensifica în sud-estul ţării, unde rafalele vor depăşi 55…60 km/h, dar izolat şi pe crestele montane unde trecător va viscoli sau spulbera zăpada.

Precipitaţii mixte vor fi posibile pe suprafeţe mici şi în regiunile sudice şi centrale. (Mediafax)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 × four =