Administrația Nați..." />

Cod galben de caniculă de sâmbătă până luni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, două atenționări cod galben de caniculă, valabile în următoarele trei zile, la început, respectiv sâmbătă, în județe din vest și sud-vest, iar duminică și luni în întreaga țară. foto

Potrivit meteorologilor, în cursul zilei de sâmbătă, 18 iulie, vremea va fi călduroasă în toată țara, caniculară în Banat, Crișana, cea mai mare parte a Olteniei și sud-vestul Munteniei, unde se vor înregistra temperaturi maxime de 36-38 de grade. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși local pragul critic de 80 de unități.

Județele afectate sunt: Bihor, Arad, Timișoara, Caraș Severin, Mehedinți, Gorj, Dolj, Olt și Teleorman.

De asemenea, duminică, 19 iulie, și luni, 20 iulie, valul de căldură se va intensifica și va cuprinde toată țara. Temperaturile maxime vor depăși frecvent 35 — 36 de grade și local se vor atinge 37 — 38 de grade. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități în cea mai mare parte a teritoriului.

ANM precizează că, în funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza prezenta atenționare.

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

eight + eight =