C..." />

CNADNR „continuă lucrările de modernizare” din Defileul Jiului

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR) nu va rezilia contractul pentru modernizarea tronsonului Târgu Jiu –Petroșani din Defileul Jiului, dar impune constructorului (Copisa) un nou program de execuție care să permită condiții mai bune de circulație. foto

Astfel, constructorii vor finaliza turnarea covorului asfaltic între Bumbești Jiu și Lainici până în august atunci când este hramul mănăstirii, iar pe tronsonul Târgu Jiu –Petroșani până la sfârșitul anului se va turna stratul de binder adică stratul de asflat intermediar, au declarat, pentru Radio România Actualități, surse din cadrul CNADNR.

Noul grafic de lucru a fost stabilit ieri după ce la data de 10 mai a expirat termenul limită acordat de CNADNR pentru reluarea lucrărilor conform cerințelor din contractul de reabilitare, în caz contrar contractul urma să fie reziliat.

Totodată, se va lucra sub trafic cu semafoare și dirijare la paletă dar fără închiderea circulației pe timpul zilei așa cum se întâmpla în 2013 și 2014.

Totuși, în această vară vor fi câteva zile cu circulație închisă pentru a muta șoseaua mai departe de mănăstirea Lainici, care resimte vibrațiile produse de traficul greu.

Practic, de la un drum european cu o lățime inițială de aproape 6 metri Defileul Jiului va avea o lățime totală de 8,5 metri care include și acostamentul.

Termenul inițial pentru modernizarea Drumului Național 66 era noiembrie 2015 dar pentru a nu pierde finanțarea europeană nerambursabilă CNADNR va realiza fazarea proiectului.

DN 66 Bumbești Jiu- Petroșani (31 km.) este cea mai importantă arteră care asigură legătura dintre Oltenia și Ardeal iar contractul de execuție este evaluat la aproximativ 30 milioane de euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 × 2 =