CNADNR a atribuit un contract pentru studiul de fezabilitate la un pod nou spre Ucraina

CNADNR a atribuit recent un contract de 1,5 milioane lei (335.000 euro), cu TVA, pentru revizuirea/actualizarea unui studiu de fezabilitate necesar construcţiei unui pod nou peste Tisa, spre Ucraina, în zona Tepliţa din Sighetu Marmaţiei.
Contractul a fost adjudecat la 16 aprilie de asocierea Expert Proiect 2002 – Betarmex, în urma unei licitaţii deschise, informează Mediafaxfoto

Estimat iniţial la 2,49 milioane lei, acordul a fost atribuit pentru 1,2 milioane lei, fără TVA, şi va avea o durată de un an.

„Obiectivul general este îmbunătăţirea competitivităţii economice a României prin dezvoltarea infrastructurii de transport care facilitează integrarea economică în UE, contribuind astfel la dezvoltarea pieţii interne cu scopul de a creea condiţiile pentru creşterea volumului investiţiilor, promovarea transportului durabil şi a coeziunii în reţeaua de drumuri europene. Pe lângă importanţa sa naţională, proiectul podului peste Tisa în zona Tepliţa din Sighetul Marmaţiei va deservi în condiţii bune, traficul de tranzit internaţional, de mărfuri şi persoane de pe teritoriul României”, se arăta în caietul de sarcini al procedurii.

În prezent, localităţile Sighetu Marmaţiei şi Solotvino (Ucraina) sunt legate printr-un pod cu o singură bandă pe sens, construit la începutul anilor 2000 şi consolidat în perioada 2007-2008.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 × one =