Cen..." />

Circulaţie în condiţii de iarnă pe cinci drumuri naționale

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române anunţă că se circulă în condiţii de iarnă pe mai multe drumuri naţionale din ţară, pe care zăpada s-a depus în straturi ce măsoară între unul, doi, pe alocuri trei centimetri, astfel:

– DN 13E Zagon – Barcani (judeţul Covasna), între kilometrii 74 şi 82;

– DN 12C Gheorghieni – Lacu Roşu (judeţul Harghita), între kilometrii 10 şi 24; 

– DN7C (Transfăgărăşan), în zona Bâlea Cascadă din judeţul Sibiu, între kilometrii 130 şi 133;

– DN66A, în zonele Câmpul lui Neag (judeţul Hunedoara) şi Valea Cernei (judeţul Mehedinţi), pe segmentele kilometrice 35 – 47, respectiv 88 – 109;

– DN18, în zonele Borşa (judeţul Maramureş) şi Câmpulung Moldovenesc (judeţul Suceava).

Pe toate aceste artere s-a acţionat cu materiale antiderapante.

Secţiile regionale de poliţie transporturi nu au semnalat probleme deosebite referitoare la traficul feroviar şi nici aeroporturi sau porturi maritime ori fluviale închise.

Nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia întreruptă din cauza unor evenimente rutiere ori a condiţiilor meteorologice. (Romania Libera)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 × three =