Circulația ve..." />

Circulația vehiculelor grele limitată în Ungaria

Circulația vehiculelor grele de peste 7,5 tone a fost interzisă în mai multe departamente din Ungaria din cauza poleiului, au anunțat autoritățile ungare sâmbătă seară la Budapesta. foto

„Circulația vehiculelor grele de peste 7,5 tone este interzisă în departamentele Somogy, Zala, Fejér și Tolna din cauza condițiilor extrem de dificile datorate poleiului”, a anunțat Ministerul de Interne. Departamentele vizate sunt situate în sud-vestul țării.

Poliția este în alertă în aceste regiuni pentru a veni în ajutorul șoferilor care se confruntă cu dificultăți pe drumuri. Autoritățile au decis să limiteze la 60 km/h viteza pe autostrada M7 ce leagă Budapesta de Slovenia.

Ungaria a interzis de asemenea intrarea pe teritoriul ei a camioanelor de peste 7,5 tone din Austria, iar Serbia a luat aceeași decizie în timp ce partea de nord a țării este paralizată din cauza zăpezii.

Gheața a îngreunat de asemenea serios traficul la Budapesta. (Agerpres)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

seven + thirteen =