Când lumea e în criză, e pr..." />

CFR Marfă, o privatizare tărăgănată

Când lumea e în criză, e preferabil să nu vinzi. Orice, inclusiv o mare companie de stat. Vinzi în criză, obţii mai puţini bani decât în timpuri de prosperitate, când preţurile produselor, ca şi ale pachetelor de acţiuni, pot fi mai mari pe unele pieţe.

Ultimul cabinet Boc s-a angajat în faţa FMI să privatizeze CFR Marfă. Sarcina, preluată de următoarele trei guverne şi următorii patru miniştri ai Transporturilor, e grea. Fiecare a făcut ce a putut şi/sau ce s-a priceput.

E greu să găseşti un cumpărător acum. Desfăşurarea evenimentelor se înţelege bine cu un soi de filosofie a tărăgănării: tragem de timp, amânăm, poate găsim o soluţie mai bună. Acum, privatizarea se reia. Un fel de moment t0.

FMI şi BM nu au cerut privatizarea CFR Marfă

FMI şi Banca Mondială n-au cerut niciodată cu orice preţ privatizarea CFR Marfă, ci lichidarea pierderilor ei, ca şi ale altor companii de stat. Povestea e veche, de pe vremea programelor PSAL I şi II (finalizate în anul 2004). În septembrie 2011, numărul companiilor de stat cu pierderi, incluse de Guvern în calculul deficitului bugetar, a scăzut de la 30 la 10. Printre ele, 11 de la Transporturi. Nu şi CFR Marfă, doar surata CFR Călători.

În august anul acesta, cele două erau găuri negre la buget, cu pierderi, în ultimii trei ani, de patru miliarde de lei, din cauza proastei conduceri, a tunurilor, numirilor politice, dezinteresului. Am fost sfătuiţi insistent de FMI să eficientizăm CFR Marfă, numind poate management privat, care să n-aibă mamă, să n-aibă tată şi să fie preocupat doar de stoparea pierderilor. La fel s-a pus problema de exemplu cu CN Tarom, unde vedem ce lupte se dau.

Pierderi CFR Marfă
2010 535,26 milioane de lei
2011 93,45 milioane de lei
2012 405,08 milioane de lei

Guvernul lui Emil Boc s-a angajat să privatizeze CFR Marfă în februarie 2012, după ce FMI pusese degetul pe rana pierderilor bugetare uriaşe de la mai multe companii de stat. Formal, în vară, la deadline-ul angajamentului luat, Executivul a anunţat privatizarea. A propus, de curând, FMI semnarea unui nou acord stand-by de tip preventiv. Avem şi demnitari, ce afirmă că România a mimat privatizarea CFR Marfă, pentru a păcăli FMI cu semnarea unui nou acord.

Relu Fenechiu, fost ministru al Transporturilor în timpul procedurii de privatizare CFR Marfă: „Cred că am jucat foarte corect(…). Contractul (cu GFR, pentru privatizarea CFR Marfă – n.n.) (…) a fost iniţializat, adică semnat pe fiecare pagină de cumpărător şi vânzător, ca să nu poată fi modificată nici o virgulă. A doua zi dimineaţă, era la Comisia Europeană şi FMI, vizat spre neschimbare. Ei au vrut contractul iniţializat, ca să admită scrisoarea României în board (în board-ul FMI – n.n.). Acestea au fost momente politice. Fără acest contract, nu intra scrisoarea în boardul FMI. (…)Am făcut acest lucru conştient că fac bine. Din nefericire, chiar dacă nu era vina Guvernului Ponta, (să ratez un asemenea moment – n.n.) era o catastrofă.”

Principiu

Nu e deloc indicat să privatizezi o companie de stat în timpul unei crize globale. Pieţele sunt contractate. Sunt bani puţini. Sigur obţii un preţ mic. Aceasta dacă reuşeşti să o privatizezi. Vremurile de criză sunt potrivite pentru restructurare şi eficientizare. Strângi punga, suferi, aştepţi vremuri mai bune. Austeritate. Pachete semnificative pot fi vândute pe bani frumoşi investitorilor strategici ulterior, în perioadele de prosperitate globală, când sunt bani pe pieţe şi aduci astfel investiţii notabile.

Două probleme fundamentale în chestiunea căii ferate române şi Afacerii CFR-GFR

UNU De mulţi ani, pe stipendii, când afacerile de stat din calea ferată sunt în continuă criză, companiile acestea fac concurenţă incorectă transporturilor rutiere. Sunt majoritare în proprietatea statului (CFR SA, CFR Marfă şi CFR Călători). În afară de GFR, mai sunt şi alţi cam 20 de competitori feroviari privaţi. Cele trei companii de stat sunt ţinute în viaţă. CFR SA a fost repetat scutită de datorii. La CFR Marfă a avut loc în premieră o iertare de datorii. Schema de supraviețuire era cu acumularea de datorii la buget și la furnizori. Transporturile rutiere sunt în proporţie covârşitoare afaceri private, bazate pe activitatea a foarte multe IMM. Toate aceste firme,  la care se munceşte din greu, în timpuri complicate, sunt taxate la sânge, fără milă. Aceasta e defapt definiţia unei nedreptăţi economice ce durează de foarte mulţi ani.

DOI Statul decisese să vândă CFR Marfă firmei private GFR, creînd un monopol. Probabil că oricum Consiliul Concurenţei s-ar fi opus din aceste motive privatizării. Concurența poate să nu se opună privatizării, dar să impună GFR condiții, ca de exemplu vânzarea unui număr de vagoane și locomotive. Așa s-a întâmplat în Ungaria, la privatizarea MAV Cargo.

Cronologie
de Christian Dumitrescu

Februarie 2012 – Guvernul se angajează, prin memorandumul semnat cu FMI, să vândă CFR Marfă până în octombrie 2012.

Februarie 2013 – CSAT aprobă strategia de privatizare a CFR Marfă.

Aprilie 2013 – Ministerul Transporturilor (MT) scade cu 10 milioane € cifra de afaceri solicitată competitorilor. S-a speculat că modificarea a permis intrarea in licitație a asocierii Transferoviar-Donau Finanz.

Iunie 2013 – Guvernul aprobă preluarea unor datorii CFR SA de către CFR Marfă și conversia lor în acțiuni de stat. A împușcat așa doi iepuri dintr-un foc: a micșorat datoriile la două companii importante, dar s-a ales cu acțiuni fără valoare la privatizarea CFR Marfă.

Iunie 2013 – MT primește o singură ofertă, de la GFR, ce propune o plată eșalonată, deși trebuia să verse toți banii odată. Contractul e semnat.

August 2013 – Guvernul trimite CSAT proiectul contractului de privatizare, semnat cu GFR. CSAT afirmă că nu e în sarcina sa și refuză avizarea.

August 2013 – Se publică în Monitorul Oficial hotărârea de privatizare a CFR Marfă. Gruia Stoica are 60 de zile la dispoziție pentru a plăti banii.

Septembrie 2013 – Guvernul aprobă contractul de privatizare semnat cu GFR.

Octombrie 2013 – MT renunță să mai ceară Guvernului amânarea termenului de depunere a banilor de către GFR pentru decembrie. Gruia Stoica nu depune banii la finele celor 60 de zile. Contractul se consideră reziliat.

Octombrie 2013 – FMI se declară dezamăgit de rezultat și cere reluarea privatizării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

eighteen + 18 =