Ministerul Transporturi..." />

CFR Marfă este scoasă din nou la mezat

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) intenţionează să reia privatizarea principalului operator feroviar de transport de marfă, CFR Marfă, după ce renunţase la vînzarea sa acum trei ani. Potrivit unui proiect de hotărâre de guvern, într-o primă etapă vor fi cedate peste 50% din acţiuni. Pachetul anunţat iniţial că va fi scos la vânzare era de doar 20%.

 

Vânzarea societăţii survine după ce Guvernul s-a angajat faţă de FMI să vândă pachete minoritare de acţiuni la mai multe companii care au pierderi, inclusiv CFR Marfă. Privatizarea societăţii e într- un stadiu incipient. Deocamdată a fost selectat consultantul tehnic, firma americană Seneca, activă în multe alte proiecte de restructurare a sectorului transporturilor din România, cu începere din anul 1998. Pachetul de acţiuni scos la vânzare sugerează că statul doreşte să găsească un investitor majoritar şi nu e interesat de vânzarea acţiunilor pe bursă.

Cât mai valorează societatea?

În anul 2008, când s-a încercat pentru prima dată privatizarea CFR Marfă, oficialii MTI se declarau mulţumiţi dacă ar obţine un miliard de euro pe aceasta. La acel moment, statul angajase firma de consultanţă Deloitte pentru a realiza o strategie de privatizare a societăţii. Fostul ministru al Transporturilor, Ludovic Orban, dădea drept sigur interesul investitorilor străini faţă de privatizare şi îşi dorea un preţ de un miliard de euro din vânzarea societăţii, în acea perioadă de boom economic. Optimismul său era stimulat şi de preţul bun obţinut de unguri din vânzarea întregii societăţi MAV Cargo către austriecii de la OBB şi ungurii de la Gysev: 395 de milioane de euro pentru o societate mult mai mică decât CFR Marfă. Planurile din 2008 privind vânzarea societăţii prevedeau cedarea acţiunilor către un investitor majoritar, după modelul maghiar MAV Cargo. Tranzacţia a întâmpinat iniţial o opoziţie din partea Comisiei Europene, care a considerat că investitorul strategic OBB poate ajunge să aibă monopol în zonă. Comisia a acceptat în final tranzacţia, impunând anumite obligaţii privitoare la relaţia OBB – Gysev.

Nu mai e ce a fost în anul 2008

Conjunctura economică nu mai este însă aceeaşi cu cea de atunci. În anul 2008, România a avut cea mai mare creştere economică de după 1990. Acum, cel mai probabil statul nu va găsi un cumpărător, declară un specialist implicat, în anul 2008, în privatizarea societăţii. Societatea este de patru ani pe pierdere, fiind canibalizată de operatorii feroviari privaţi, spune el. În cei 11 ani scurşi de la apariţia primilor operatori feroviari de transport privaţi, cota de piaţă deţinută de aceştia a atins 50%, evoluţie favorizată şi de un management greşit, dezinteresat şi chiar fraudulos. Înainte de privatizare, societatea ar trebuie restructurată şi adusă pe profit, spune specialistul indicat. O altă alternativă ar fi managementul privat, românesc sau străin, dar orientat pe obţinerea de profit pentru acţionari, nu pe urmărirea diferitelor interese personale. Societatea ar fi avut şansa să ajungă unul dintre importanţii operatori feroviari din regiune dacă ar fi fost restructurată la timp, însă acum are toate şansele să o ia pe urma altor foste mari firme de stat care au fost închise.

Semne timide de redresare

După ce firma de stat a înregistrat în ultimii trei ani pierderi, managementul acesteia se declară optimist că profiturile, mici, dar sigure, ar putea reveni în anul 2012. „Anul viitor vom putea obţine profit, dacă redresarea companiei,  pe care o resimţim acum, se va menţine. Cred că putem atinge un profit de 10 milioane de euro în 2012. Ar fi primul profit obţinut de companie după 2007, atunci când am avut un profit de 500.000 de euro. Anul acesta sperăm să obţinem profit operaţional“, a spus George Micu, director general CFR Marfă. În primul semestru din anul 2011, CFR Marfă şi-a redus pierderile cu 55%, comparativ cu perioada similară a anului trecut. În acelaşi timp, cifra de afaceri realizată de CFR Marfă în primul semestru din 2011 a crescut cu 18%, faţă de cea din primele şase luni ale anului 2010. Potrivit Ministerului de Finanţe, CFR Marfă a înregistrat în 2010 pierderi nete de 535,26 milioane de lei, mai mari decât în anul 2009, atunci când pierderile erau de 341,98 milioane de lei, aceasta în pofida faptului că firma de stat a intrat într-un program de restructurare a cheltuielilor şi personalului, în cadrul acordului cu FMI. CFR Marfă a terminat anul trecut cu 11.588 de angajaţi, comparativ cu 17.089 de angajaţi în anul 2009, însă nu a reuşit să limiteze pierderile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

20 − 9 =