Economia a intrat ..." />

Ceaţa a găurit buzunarele transportatorilor

Economia a intrat în ceaţă, titrează publicația Cuget Liber din Constanța. Cele mai afectate sunt transporturile. De pe data de 7 ianuarie 2014, ora 21, până pe 9 ianuarie, ora 10, porturile maritime au fost închise, toate manevrele fiind suspendate în acest interval. foto

La primele ore ale zilei de 9 ianuarie, în rada portului Constanţa aşteptau să intre la operare 12 nave, iar la Midia, o navă. Şase dintre ele stăteau la ancoră de 48 de ore şi mai mult, iar celelalte, de 24 de ore. În aceeaşi situaţie se aflau şi navele care finalizaseră încărcarea. Au fost nevoite să aştepte la cheu, în terminale, până la ridicarea ceţii şi a interdicţiei privind manevrele portuare. Ieri, în zori, şase nave erau blocate în danele de operare ale portului Constanţa şi alte două la Midia. 

„Ceaţa ne creează mari probleme, nouă operatorilor portuari – a declarat, pentru cotidianul „Cuget Liber”, Daniel Linteş, directorul general al companiei „Socep”. Încărcarea mărfurilor vrac (cereale, îngră-şăminte) a fost sistată. Armatorii şi proprie-tarii mărfurilor nu admit deschiderea magaziilor navelor, pentru reluarea operaţiunilor. Marfa ar putea fi compromisă din cauza umidităţii ridicate. Pe de altă parte, creşte numărul navelor care aşteaptă în radă. Avem patru nave care ar fi trebuit să intre la operare de acum două zile, iar altele sunt pe drum. Când se va relua navigaţia în port, vom fi nevoiţi să facem faţă unui vârf de activitate.”

Armatorii navelor au cel mai mult de pierdut. Pentru ei, o zi de întârziere înseamnă o pierdere ce poate urca de la 3.000 – 4.000 de euro la câteva zeci de mii de dolari, în funcţie de mărimea navei şi de contract. Câteva zile de ceaţă pot compromite profitabilitatea respectivului voiaj.

Au de pierdut, de asemenea, companiile de remorcaj şi pilotaj cărora le venise rândul să execute manevrele în zilele cu ceaţă.

Nu sunt scutiţi de necazuri nici proprietarii mărfurilor, întrucât nu îşi pot onora contractele la timp. Vor putea să invoce clauza de forţă majoră, dacă au fost destul de prevăzători să o includă în contracte.

Navigaţia pe Canalul Dunăre – Marea Neagră şi Canalul Poarta Albă – Midia Năvodari a fost întreruptă în intervalul 7 ianuarie 2014, ora 21, până pe 9 ianuarie, ora 13,45. În decurs de două zile, în porturile Constanţa şi Cernavodă s-au adunat circa 80 de unităţi navale, cu o cantitate totală de 160.000 tone de mărfuri, care aşteptau să tranziteze canalul. Administraţia Căilor Navigabile a stabilit o ordine strictă a ecluzărilor pentru a preveni nemulţumirile navigatorilor şi discuţiile.

Pe Dunăre, situaţia a fost chiar mai dramatică, întrucât ceaţa s-a instalat încă de săptămâna trecută. Numeroase convoaie de nave au fost blocate în porturi sau, în ancoră, în zonele de aşteptare.

Transportul aerian a fost, la rândul său, afectat. Zeci de curse cu plecare sau sosire pe aeroporturile româneşti au avut mari întârzieri, au fost deviate spre alte destinaţii sau au fost anulate, spre disperarea călătorilor.

Nici transportul rutier nu a fost scutit de necazuri. Din cauza ceţii, viteza de deplasare a fost redusă până la jumătate, fapt ce a determinat întârzieri în derularea contractelor. Pe de altă parte, pe fondul scăderii vizibilităţii şi a neadaptării vitezei la condiţiile atmosferice, s-au produs numeroase accidente, cu pierderi de vieţi omeneşti şi pagube materiale majore.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

15 − thirteen =