Cea de a zecea reuniune a Trilateralei România-Bulgaria-Grecia

La 12 martie, ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, a găzduit cea de a X-a reuniune a Trilateralei România-Bulgaria-Grecia, la care au participat Ekaterina Zaharieva, ministrul afacerilor externe al Bulgariei, respectiv Nikos Kotzias, ministrul afacerilor externe al Greciei.

Discuțiile s-au concentrat pe teme de actualitate cu relevanță strategică în plan regional: Balcanii de Vest, Vecinătatea Estică, regiunea Mării Negre, Strategia Dunării și perspectivele procesului de pace din Orientul Mijlociu. Dialogul între cei trei miniștri a reprezentat o oportunitate pentru reafirmarea obiectivelor și a intereselor convergente, precum și un prilej pentru identificarea și implementarea coordonată a unor acțiuni în plan regional și european.

Totodată, întrunirea a prilejuit reconfirmarea voinței comune privind dinamizarea dialogului politic în acest format, precum şi asumarea angajamentului față de consolidarea proiectului european.

Referindu-se la regiunea Balcanilor de Vest, ministrul afacerilor externe român a arătat importanța sprijinirii ferme a principiilor care stau la baza politicii de extindere și a cadrului convenit pentru acest proces, respectiv: evaluarea individuală, pe baza meritelor proprii, cu respectarea criteriilor existente și agreate și a respectării Tratatului UE. Totodată, oficialul român a subliniat că regiunea se află printre prioritățile preconizate ale PRES RO 2019.

În ceea ce privește Vecinătatea Estică, discuțiile s-au axat, cu precădere, pe importanța conectivității. În context, ministrul afacerilor externe român a evidențiat: „Conectarea statelor PaE cu UE prin legături strânse în toate domeniile este extrem de importantă. În acest sens, ne propunem să continuăm colaborarea constructivă pentru punerea în aplicare a planului ambițios de acțiune pe care l-am convenit la Summit-ul PaE din noiembrie 2017, prin cele 20 de rezultate concrete, în beneficiul direct al cetățenilor, până la orizontul anului 2020.”

La finalul întâlnirii, a fost difuzată o declarație comună a celor trei miniștri de externe, care sintetizează pozițiile celor trei state pe dosarele principale de pe agenda europeană și regională.

Textul integral al declarației comune este disponibil accesând linkul următorhttp://www.mae.ro/node/45280.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

20 − thirteen =