Category Archives: GEOTRANSPORTURI

România – un Eldorado al gazelor?

Indiscutabil, România încă mai are hidrocarburi. Cât de multe? Încă nu se ştie, iar cei ce ştiu deja n-au interesul să spună. Aceasta pentru că ţara noastră este deja prinsă, fără voia ei, în vârtejul european al politicii gazelor. Nu există atâtea gaze în lume câtă politică se face pentru ele. OMV Petrom şi Exxon Mobil au făcut explorăripe platoul nostru continental, care a fost deja împărţit de Călin Popescu-Tăriceanu, înainte să ştim decizia Curţii de la Haga pentru procesul cu Ucraina. Prin februarie, Mariana Gheorghe, director general OMV Petrom, spunea că România ar putea deveni independentă energetic tocmai pe seama gazelor din Marea Neagră. Traian Băsescu şi-a pus uniforma de protecţie, s-a dus în larg şi ne-a asigurat că scăpăm de Rusia. Ulterior, Mariana Gheorghe a devenit foarte reticentă: cantităţile nu ar fi atât de mari, acolo trebuie investiţii de multe miliarde şi primele bule de gaz vor ieşi oricum spre anul 2020.

rusia resurse energetice

Pâlpâie chiar şi lampa Rusiei

Puţini cred că ruşii n-au atât de mult gaz pe cât se laudă. Ei nu pot satisface nici necesarul Europei, dar pretind că pot vinde oricât. De fapt, speră să pună mâna iar pe resursele ţărilor din Asia Centrală şi să reexporte. Să sperăm că iarna ce-a trecut a fost decisivă. Crivăţul poate convinge UE să ia o decizie: ori caută alternative, ori rămâne cu mâna întinsă spre Moscova.

Litigiul dintre România și Bulgaria ar putea ajunge la Haga

România ar putea declanşa o procedură la Curtea de Justiţie de la Haga, pentru rezolvarea diferendului teritorial cu Bulgaria, în platoul continental al Mării Negre – au declarat, pentru Radio România, surse diplomatice. Este vorba despre 350 de kilometri pătraţi, o suprafaţă cu importanţă strategică, în condiţiile în care una din laturi atinge platoul continental al Turciei. Astfel, conducta Nabucco ar putea trece pe aici, direct din Turcia spre România. Potrivit surselor, Bulgaria a început deja negocieri cu compania ExxonMobile, pentru exploatarea în zonă, deşi nu s-a stabilit cărei ţări îi aparţine acest teritoriu. Dacă negocierile bilaterale nu vor avea rezultat, România va apela la instituţiile europene şi, în ultimă instanţă, la Curtea de Justiţie de la Haga, ca în cazul diferendului cu Ucraina, din 2008, când Curtea a dat câştig de cauză României.

Feribotul acostează greu la Constanţa

La sfârşitul anului trecut, şi-a făcut debu­tul o nouă legătură comercială România – Turcia, prin deschiderea unei linii directe de feribot Istanbul – Constanţa Sud Agigea. Din păcate pentru efortul partenerilor turci, inaugurarea n-a fost prea fericită.

În ultimul deceniu, Tur­cia a avut o dezvoltare economică remarcabi­lă, ale cărei începuturi au fost pregătite încă de la finalul războiului. Trans­portatorii ce-şi amintesc efor­turile dinainte de integrare pentru autorizaţiile necesare vor înţelege cât de greu le e turcilor. Dar nici un efort nu e prea mare pentru ca măr­furile să ajungă pe pieţe. Cei ce înainte erau nevoiţi să urce camioanele în tren vor înţele­ge mai uşor efortul turcilor de a veni şi cu feribotul. Nu bari­ere bilaterale cu România au încercat turcii să surmonteze, ci mai degrabă o aglomerare tensionată a frontierei cu Bul­garia şi a îngustei punţi Asia – Europa din Istanbul.

Rusia se vrea cărăuş unic de gaz pentru Europa

2011 a fost un an de ofensivă rusă asupra UE, înțepenită în proiect, aflată în plină criză energetică, incapabilă să producă un progres tehnologic major. Putin a oferit o definiţie plastică: „UE e o veveriţă cu gura plină de alune, ce nu poate sparge nici una“. Gazprom e un vector mai per­cutant decât tancurile lui Stalin. Ofensiva a fost cum a scris Marx: în cri­ză globală, capitalul monopo­list de stat poate fi mai eficient decât cel privat.

Strategia Dunării şi pragmatismul proiectului Nord Stream

În ziua în care Angela Merkel şi Dmitri Medvedev inaugurau la Lubin, în nord-estul Germaniei, Nord Stream, la Bucureşti începea reuniunea informală a miniştrilor de Externe din ţările implicate în Strategia Dunării (SUERD). Două proiecte fără legătură, ce reflectă abordări opuse.Nord Stream s-a făcut prin eforturi uriaşe ale Germaniei şi Rusiei. Gazele din gheţurile Siberiei vor ajunge spre vestul Europei, după un acord despre care oficialii polonezi spuneau că e al doilea pact Molotov-Ribbentrop. Germania nu s-a sinchisit de practicile monopoliste Gazprom, dar Bruxelles abordează lucrurile din altă perspectivă. Fără creşterea dependenţei energetice de Rusia. Comisia Europeană face controale la toate filialele Gazprom, pentru a combate practicile monopoliste. Inaugurarea a fost umbrită de anchetele lui Günther Oettinger, comisarul UE pentru energie. Tot un neamţ ca Gerhard Schroeder, dar acesta din urmă prezent la Lubin ca sfătuitor Gazprom. Comparativ cu proiectul de la Marea Baltică, Strategia UE pentru Regiunea Dunării (SUERD) e un poem fără fundament economic. Nu putem nega importanţa strategică a acestui proiect faraonic, ce ar împinge influenţa UE spre Asia Centrală. Replică modernă la Drumul Mătăsii, cu mare impact în dezvoltarea regiunilor.

UE, la marginea unui scenariu

Este greu de crezut că suntem în mijlocul unui scenariu pus în practică la milimetru de „băieţii deştepţi“ ai finanţei mondiale. Dar şi mai greu este a crede că suntem în afara oricărui scenariu. Convingerea mea, privind evoluţia recentă a situaţiei statelor europene, este că ne situăm la marginea unui scenariu. Ce presupune aceasta? Marginea este o lume a posibilităţilor, o lume a încercărilor, a reuşitelor sau a erorilor. Marginea poate fi totodată un loc al nerăbdării, al angoasei. Că este aşa, vedem şi din cuvintele comisarului european, Olli Rehn, care spunea cu puţină vreme în urmă că „intrăm într-o perioadă critică de 10 zile“. Un pic mai sincer, ministrul britanic de finanţe, George Osborne, anunţă pentru Marea Britanie „mulţi ani de austeritate“.

Rusia, cărăuşul absolut pentru resursele de energie ale Europei

Tragedia de la Fukushima a venit mănuşă pentru Rusia. Cu ecou până în Germania. Pe 6 septembrie, Gazprom a început să pompeze gaz metan în conducta Nord Stream, pe care ruşii au construit-o pe fundul Mării Baltice ca să ocolească Ucraina, „o ţară prea labilă politic“. Aşa sună explicația oficială. Adevărul e că Moscova dorea să trimită pe drumul cel mai scurt hidrocarburile spre beneficiarii cei mai bogați ai continentului.