Haydar Özkan a fost pentru mine o revelaţie. Mă aşteptam să discut cu un brahicefal cu ten măsliniu, cu faţă de războinic, care îşi maschează umorile în limbaj diplomatic. În loc, am vorbit cu un ins cu o aparentă fragilitate, interlocutor diplomat şi fin observator al economiei, finanţelor, politicii şi, în general, al chestiunilor globale. Un tip care te câştigă prin empatie, apoi te determină să-ţi spui: ce simplu era, şi eu nici nu mi-am dat seama! Înainte de el, discutasem cu un alt interlocutor despre câte produse chinezeşti folosim. Auzind ce vorbim, a intervenit zâmbitor de la altă masă, atrăgând atenţia că iPad-ul lui e chinezărie. Tot timpul interviului, m-a intrigat impresia persistentă că omul este destins şi se simte grozav de bine. Emitea fraze definitorii, imposibil de înlocuit cu altele, argumentate cu mici pilde greu vizibile dacă nu faci analiză pe text, afirmând lucruri extrem de serioase şi grave. Özkan face parte din noua cremă a Turciei moderne, şcolită în Occident să ducă ţara mai departe, lucru care se vede astăzi din plin în avântul economic şi cultural incredibil al acestei naţiuni.
