Au două cam..." />
carmen olteanu

CARMEN OLTEANU – Penelopa nu-l mai așteaptă pe Ulise

Pețitori s-ar mai găsi destui, dar nu asta mai e grija Penelopei din zilele noastre. E adevărat, nici război nu mai are acum acasă. Nici pânza neuitării nu-i mai e de folos ca să-l menească pe uituc să se smulgă din brațele lui Circe.

Și-atunci preferă să urce la volanul tirului și să plece-n lumea largă. Să-și caute un alt noroc. Cel puțin cam așa ar trebui să ne explicăm pasiunea tot mai multor femei din țările nordice, ce conduc sute de cai putere pe autostrăzile lumii. La noi însă trebuie să dai cu tunul ca să găsești una aşa curajoasă.

Cu mare greutate am reușit să întâlnim o asemenea Penelopă lângă București. Și uimirea noastră a fost cu atât mai mare, când am descoperit o personali­tate extrem de complexă, în același timp puternică și sensibilă, ce a urcat la înălțimea unui asemenea volan, despre care bărbații încă mai cred că le e hărăzit doar lor.

Doamna Carmen Olteanu s-a născut pe 23 septembrie 1962, în comuna Velești, Dolj. Părinții s-au mutat în București și s-a format practic în marele oraș. Au rămas câteva amintiri departe, acolo, în Oltenia, dar la care se întoarce cu plăcere.

Sărbătorile împreună, tradițiile, meleagurile. A făcut școala în București, apoi cursurile Liceului Economic, apoi s-a îndrăgostit și s-a căsătorit cu Nicolae Olteanu. Au trei copii: două fete și un băiat.

Înainte de 1990, a lu­crat la Întreprinderea de Legume Fructe Ber­ceni. Tata era gestionar la depozit, mama lucra tot acolo. Carmen, la calculator. După 1990, familia a deschis o mică afacere în comerț.

Un eșec. Nicolae Olteanu era pre­gătit în Transporturi. Și a început cu economiile familiei în anul 1990, imediat după revoluție. A lucrat inițial cu un asociat, după care s-au separat.

Transportă mărfuri generale, aproape orice, de la construcții la jucării. Au mers mult în Italia, în Republica Moldova. Au fost o mare parte de timp împreună pe camion. „A fost o decizie a mea. M-am luptat să-mi duc visul la în­deplinire, pentru că mi-am dorit să-l înțeleg mai bine. Trebuia să văd cum e să petreci ore-n șir la volan“.

Avea carnet de condus autoturismul și s-a înscris la școala de șoferi. La camioane nu mai era nici o femeie. „E o meserie foarte palpitantă. Pentru mine era o biruință. Îmi dădea senzația de putere. Am mers numai împreună.

Ne simțeam foarte bine în echipă. Eram echipajul cel mai fericit. Ne bucuram să mâncăm la ladă. Eu am vrut să văd cum petrece el zi de zi. Deschideam lada, pu­neam aragazul, făceam mânca­re. Au fost momente care ne-au rămas în amintire. Am înțeles ce înseamnă să mergi sute de kilometri.

Eu eram la început în dreapta, înțepeneam, mă ridicam și făceam gimnastică, iar el stă­tea nemișcat la volan. Am început să conduc tirul în 1996. Pentru mine era de preferat să merg pe autostradă și el se putea relaxa. Făceam și manevre când trebuia să meargă cu actele prin vamă“.

Avea trac la început. Mai ales la greci, care se manifestă altfel când văd femei în ipostaze originale. Când au auzit că soția șoferului conduce tirul, au ieșit toți vameșii și au început s-o aplaude cum ma­nevra camionul.

A traversat Bul­garia, Grecia, Italia, a trecut cu fe­ribotul și au avut parte de a doua lună de miere. „Eu citeam multe romane și visam la acea călătorie, la crinoline și croaziere pe Medi­terana“. Când o vedeau la volan, ceilalți șoferi erau uluiți și stația începea să zbârnâie: Cine condu­ce? Cu cine ești?

SECRETUL: AFACEREA ȘI CREDINȚA

Au două camioane acum. Firma lor se cheamă In­ternational Transport M&N. „M“ era de la partenerul Marian. „Parteneriatul vechi s-a încheiat și am început altul nou: «M» e Mesia pentru noi. Nu mai facem mo­dificări în acte. Parteneriatul nostru e cu Dumnezeu“. Și par cei mai fericiți și mai prosperi oameni din lume.

Noi, cu percepția noastră din afară, știm că șoferii de tir pleacă mult, întâlnesc tentații multe și doam­nele lor rămân acasă cu suspiciunile. „Dacă nu știi să stăpânești acele momente, situația poate degenera. Pot să spun că și eu am trecut prin asemenea trăiri.

Până când am decis să-mi pun soțul în mâna lui Dumnezeu. Și am zis: «Tu poți să-l aperi, tu poți să veghezi asupra lui, ca el să nu cadă în ispită». Și am început să mă rog pentru el mereu. Diferența s-a văzut: eu am primit liniște, nu mai eram stresată, iar el a căpătat o încre­dere extraordinară, prin faptul că eu m-am raportat la Dumnezeu.

Și chiar le spunea celorlalți șoferi, care se văitau de relațiile lor greu de dus cu nevestele: «Pentru mine e ușor, fiindcă soția mea e credincioasă». Aici e secretul. Nu poți să gestionezi viața unui om, mai ales la distanță.“

O ascultam uimit și mă gândeam că o asemenea femeie e cel mai frumos dar de la Dumnezeu pentru un bărbat care înfruntă primejdiile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

eighteen − 2 =