Autoritățile ucrai..." />

Cântare non-stop pentru camioane în Ucraina

Autoritățile ucrainene par tot mai hotărâte să combată obiceiul nociv al transportatorilor de a ocoli cântarele mobile folosite pe drumurile naţionale. Ministerul Infrastructurii de la Kiev va instala 60 de staţii de trafic care vor monitoriza 24 de ore din 24 viteza autovehiculelor, încărcătura pe osii şi distanţa dintre axe. foto

Sunt vizate în principal tirurile încărcate peste limita legală admisă, care distrug drumurile. Primul dispozitiv de acel fel este testat deja pe șoseaua Kiev – Ciop, la kilometrul 24.

Lipsa unui sistem de control constant al greutății vehiculelor a dus la deteriorarea drumurilor din Ucraina. 74% din drumurile naționale din țara vecină au fost construite în anii 60-70, când standardele de greutate erau mai mici. De atunci până în prezent numărul de camioane cu masa maximă autorizată de peste 3,5 tone a crescut de 2,36 de ori, iar peste 20% din volumul schimburilor comerciale este efectuat prin intermediul transportului rutier care depășește 12 tone. 

Până în prezent în Ucraina au existat 38 de puncte mobile și 1 unul fix care verificau greutatea în trafic. Transportatorii care depăşesc gabaritul permis sau care circulă fără autorizaţie găseau soluții pentru a le oli chiar și în zilele de vară, în care circulația era interzisă pentru protejarea startului de asphalt. Potrivit calculelor experților, valoarea prejudiciului adus de camioanele grele ep timp de vară constituie 2 miliarde de grivne pe an.

Vicepremierul ucrainea Oleksandr Vilkul a menționat că este nevoie de aplicarea sistemului european de control privind standardele de greutate și taxele de drum pentru camioane cu sarcini pe osie de 11,5 tone. Aceste fonduri vor fi utilizate pentru întreținerea și construcția drumurilor. Vilkul a mai subliniat necesitatea creșterii amenzilor pentru depășirea standardelor de greutate de către transportatori.

Stația de trafic este una dintre soluții. Cântarul automatizat este dotat cu senzori de cuarț pentru cântărirea în mișcare, elemente de măsurare pentru a determina viteza și camere digitale, care vor înregistra numărul de înmatriculare al autovehiculului, viteza, precum și data și ora călătoriei.

Senzorii montați în asfalt sunt conectați printr-un cablu la unitatea centrală care transmite la centrul de întreţinere toate informațiile. Toate abaterile vor fi fixate de Ukravtoinspecția (inspectoratul pentru controlul în transporturi din Ucraina).
Autoritățile ucrainene pregătesc în total 60 de stații de acest fel pe mai multe drumuri din țară. (Transport)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

12 − eleven =