Când va fi returnată taxa auto: ce spune premierul Victor Ponta

Premierul Ponta spune că măsuri privind salarii sau returnarea taxei auto, amânate pentru anul viitor de Guvernul Boc, pot fi aplicate doar după avizarea bugetului, care poate fi aprobat de Parlament după 20 ianuarie, arătând astfel că speră ca zona de consultări pentru noul Guvern să nu fie extinsă. foto

Primul-ministru Victor Ponta le-a cerut membrilor Cabinetului să transmită şi ultimele date necesare Ministerului Finanţelor, în vederea definitivării bugetului pentru anul viitor.

El a asigurat că majorarea salariilor cu 7,5% de la 1 decembrie este acoperită, dar că pentru luna ianuarie este prevăzut, prin lege, ca instituţiile să dispună de 1/12 din bugetul anului 2012 şi a explicat astfel că anumite acte normative, a căror aplicare a fost amânată pentru anul viitor de Guvernul Boc, nu vor putea fi puse în aplicare în lipsa unui buget aprobat. 

„Asta înseamnă că o mare parte din actele normativ amânate de către Guvernul Boc nu pot să-şi producă efecte decât în momentul în care avem buget şi, aici, vorbesc şi de anumite lucruri care ţin de salarii, vorbesc de taxa auto, de toate celelalte pe care Guvernul Boc le-a amânat pentru 31 decembrie 2012, având o premoniţie că nu va mai fi domnia sa atunci”, a arătat Ponta… citește tot pe www.zf.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

three × 4 =