Camioanele rusești au aglomerat feriboturile din Marea Baltică, din cauza interdicției de tranzit prin Polonia

Un număr mare de camioane, majoritatea cu numere de înmatriculare rusești, așteaptă de câteva zile îmbarcarea pe feriboturile din portul lituanian Klaipeda, pentru a ajunge cu marfa în țările din vestul Europei. Aglomerația s-a format din cauza disensiunilor dintre Rusia și Polonia referitor la stabilirea cotei de autorizații pentru transporturile internaționale pe anul 2016, iar în aceste condiții transportatorii ruși nu mai pot tranzita teritoriul Poloniei.  foto

Potrivit portalului CargoNews din Lituania, marți dimineață, coloana de camioane era de trei kilometri. Unii șoferi au spus că așteaptă îmbarcarea pe feribot de șase zile. „Este bine că nu transport marfă perisabilă”, a spus Alexandr Sahațkii, șofer rus.

Majoritatea camioanelor blocate în așteptare sunt din Rusia. De la 1 februarie, Polonia a interzis accesul camioanelor din Rusia pe teritoriul său. În aceste condiții, singura modalitate de a ajunge în țările din vestul Europei este transportul cu feribotul din Țările Baltice (Klaipeda, Riga etc.).

După trei zile de negocieri de la începutul lunii februarie, ministerele de resort din Polonia și Rusia nu au convenit cum vor colabora în anul 2016. Termenul de valabilitate al autorizațiilor din anul 2015 a expirat, iar camioanele care au intrat pe teritoriul celor două țări până pe data de 31 ianuarie 2016, se pot afla pe teritoriul Rusiei/Poloniei până pe 15 februarie.

Compania „DFDS Seaways”, care operează liniile de feribot în portul Klaipeda, susține că gestionarea fluxului mare de camioane este dificilă. „În aceste zile, îmbarcarea pe toate cursele noastre este de 100%. Este complicat să găsim locuri suplimentare, de aceea șoferii sunt nevoiți să aștepte”, a spus purtătorul de cuvânt al companiei, Vaidas Klumbis.

Feriboturile „DFDS Seaways” circulă zilnic din Klaipeda spre portul german Kiel. Un vas poate transporta 150 de autovehicule și cel mult 3-5 camioane. Pentru a transporta numărul mare de camioane din port ar fi nevoie de mai multe zile. În această situație, șoferilor le este sugerată soluția transportului spre porturile suedeze și nu în Keil. Potrivit lui Vaidas Klumbis, în aceste zile au fost deja transportate 30 de camioane cu numere rusești spre Suedia. Din Suedia șoferii au mers spre Danemarca, iar de acolo au intrat pe teritoriul Germaniei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

13 − 12 =