Mulți se întrea..." />

Calea fructelor şi legumelor din Sudul Italiei

 Mulți se întreabă cum ajung roşiile sau strugurii de Sicilia în magazinele din România. Răspunsul este: cu camionul, pe un traseu foarte frumos şi destul de lung, de peste 2.000 de kilometri.

Acest traseu este mai scurt totuşi decât cel de aproape 3.000 de kilometri, care presupune alegerea variantei continentale, prin Ungaria sau Slovenia şi apoi, de la nord spre sud, prin toată peninsula italiană. Din Bucureşti, se merge spre Giurgiu şi se trece în Bulgaria pe la Ruse, urmându-se apoi ruta Biala – Plevna – Sofia – Blagoevgrad, până în vama Kulata, căreia îi corespunde în Grecia vama Promachónas.

De aici, există două trasee alternative. Primul este clasicul Salonic – Véroia – Ioánnina – Igoumenitsa. Câteodată însă, în Grecia, şoferii mai evită unele controale sau ambuteiaje, pe traseul de Salonic. Ruta alternativă este Promachónas – Polykastro – Véroia – Ioánnina – Igoumenitsa. Pe aici însă, pentru că e zonă de munte, camioanele întâmpină dificultăţi de deplasare.

 

Kurzii fug în Italia ascunşi în camioane

Nicu Surdu, administrator, proprietar şi şofer la firma de transport Flovis Impex, atrage atenţia că, înainte de intrarea în portul Igoumenitsa, kurzii încearcă să se ascundă în camioane, printre paleţi, după ce taie prelata, în timp ce maşinile merg încet, aşteptând să intre în aria portuară.

Poliţia greacă îi lasă deliberat să facă acest lucru. Apoi, în port, autorităţile greceşti verifică prezenţa kurzilor, confiscă maşina şi administreză şoferului o amendă ce poate ajunge până la 2.000 de euro.

De la Igoumenitsa se poate merge cu ferry-boat-ul până la Bari, ori puţin mai spre sud, în vârful tocului cizmei italiene, până la Brindisi. Apoi, de la Bari sau de la Brindisi, spre Sicilia, se urmează traseul Taranto – Reggio di Calabria – Villa San Giovanni.

La Villa San Giovanni, un port mai mic şi mai scump, traversarea cu ferry-boat-ul spre Messina costă mai mult, pentru cei care se grăbesc şi vor să ajungă mai repede la destinaţie. Cu zece kilometri mai jos este portul Reggio di Calabria, unde transportul e mai ieftin.

În Sicilia, de la Messina, sunt trei autostrăzi. Prima merge la Palermo, în dreapta, prin nordul insulei. A doua traversează Sicilia prin mijloc, spre Agrigento. A treia face la stânga, spre Catania, Siracusa şi Victoria. Aceasta este regiunea de unde se transportă spre România multe legume.

Miza: marfa dintr-un camion, 50.000 de euro

Unul dintre camionagiii cu care am vorbit transportă legume şi fructe, alţii mărfuri generale. În perioada mai friguroasă, până la jumătatea lunii martie, se pot transporta legume şi fructe în camioane cu prelată, pentrucă ele se păstrează proaspete la temperatura de afară.

În sezonul cald, cărăuşii folosesc camioane frigorifice. Fiecare transportator răspunde de marfă, care este asigurată. Firmele de transport ce se respectă trebuie să aibă asigurarea CMR a mărfii, la care suma asigurată trebuie să fie puţin mai mare decât valoarea mărfii transportate.

Suma asigurată în general este cam 50.000 de euro. Pentru aceasta se plăteşte pe poliţă o primă de asigurare de 1% din valoarea transportului. Procentul este mai mare de 0,5% – prima de asigurare tipică pentru asigurările generale, pentru că riscul asigurat e mai mare, deoarece marfa e transportată inter-ţări şi apar diferite pericole.

În Grecia nu se fură din camioane

De exemplu, în Bulgaria sunt riscuri mai mari să se fure combustibilul sau bateriile maşinii. Şoferii opresc la parcările pe care le cunosc deja, unde au mai oprit şoferi români şi se ştie că nu sunt probleme. Pentru 12 ore de parcare, plăteşti până la 5 euro şi stai în siguranţă.

În Grecia nu sunt parcări cu plată, dar la orice benzinărie de pe autostradă poţi opri liniştit, pentru că nu se fură. Localnicii nu fac acest lucru niciodată. În schimb, în sudul Italiei trebuie să fi i atent unde opreşti peste noapte.

Într-o parcare în care eşti singur sau sunt foarte puţine maşini poţi să descoperi dimineaţă, când te trezeşti, că nu mai ai motorină în rezervor. În Italia, şoferii preferă să oprească pe autostradă sau să rămână în port la Brindisi sau la Bari, unde nu se fură. Spre destinaţie, îţi alegi o parcare acolo unde vezi că e luminat, mai sunt camioane şi sunt camere de luat vederi.

ARR-ul bulgăresc stă la şpagă, ca şi la noi

Vigneta bulgărească se plăteşte pe o zi, şapte zile sau o lună şi costă şapte euro pentru o zi calendaristică. În Bulgaria există multe controale făcute de către autoritatea rutieră, ca şi la noi. ARR-ul bulgarilor e foarte exigent.

„Sunt puşi pe amenzi şi pe luat şpagă. Cea mai mare şpagă e luată de către ARR-ul bulgăresc în zona Sofiei, între 20 şi 100 de euro, pentru un conducător care nu a respectat timpii de condus şi a încălcat regulamentul diagramelor de traseu“, ne-au declarat unii şoferi de camioane chestionaţi.

De multe ori, ne-au explicat aceştia, chiar dacă eşti în regulă cu maşina, tot caută nod în papură, „ca să ciupească ceva, pentru că sunt bugetari, au salariile mici şi trebuie să şi le întregească“. În Bulgaria, pe drumurile naţionale se circulă cu maximum 74 km/h, iar autostrăzi pe aceste trasee nu prea sunt.

Grecii, foarte exigenţi la cauciucuri şi frâne

Grecii sunt foarte pretenţioşi în privinţa părţii tehnice a maşinii şi foarte exigenţi la cauciucuri şi frâne. Nu îi interesează să se uite pe tahografe, decât ca să vadă cu ce viteză ai circulat.

Este imposibil să se cadă cu ei la mica înţelegere. De multe ori, amenda este nedreaptă, fiind mult prea mare faţă de abaterea constatată, dar nu se poate comenta absolut nimic. Până nu plăteşti amenda, nu pleci din parcare.

Viteza admisă în Grecia, pe drumurile naţionale, este de maximum 74 km/h, iar pe autostrăzi de maximum 84 km/h. Singurul lucru pe care îl plătesc şoferii, pentru tranzit prin Grecia, este o taxă de autostradă, care în cazul camionagiilor se ridică la 17 euro.

Poliţiştii rutieri italieni, foarte politicoşi

În sudul Italiei, de la Salerno, spre Reggio di Calabria, nu se plăteşte o taxă de autostradă, nici vigneta. Nici pe drumul naţional dintre Bari şi Brindisi, până la Reggio di Calabria. Doar autostrăzile din Sicilia sunt cu taxă, ca şi autostrada Bari – Foggia.

De la Napoli la Bari, dacă ajungi cumva spre centrul Peninsulei, se plătesc 24 de euro, adică 0,08 cenţi pe kilometru. În Sicilia costă, la fel, tot 0,08 cenţi pe kilometru. Autoritatea rutieră italiană nu a fost întâlnită niciodată de camionagii români. Ei spun că nu ştiu cum arată funcţionarii acesteia.

În schimb, poliţia rutieră, dacă e oprit camionul şi şoferul e disponibil, îl întreabă foarte politicos anumite lucruri, la intrarea sau la ieşirea din câte un port. „Te mai opresc şi te mai controlează, dar nu sunt agresivi, nu sunt puşi pe şpagă şi nu exagerează. Legea e lege, tocmeala nu există şi nu caută nod în papură“, arată Nicu Surdu de la Flovis Impex.

Ferry-boat-ul din Grecia e scump

În portul grecesc Igoumenitsa taxa de port e foarte mare: pentru fiecare camion ce pleacă din Grecia spre Italia se plăteşte o taxă de 50 de euro, ceea ce este foarte foarte mult. Comparativ, italienii au la Brindisi o taxă de revenire în Grecia de 20 de euro, iar la Bari de 30 de euro.

Ciudăţenia e ca ferry-boatul costă mai mult sâmbăta, miercurea şi lunea, iar în restul zilelor mai puţin. Atenţie cum jonglezi motorina, că te costă! Fiecare maşină, după cum a fost dotată în conformitate cu normele autorizate, dispune de rezervoare de 1.250, 1.000 sau 800 de litri.

În România, se încarcă rezervorul şi se pleacă din ţară. Plinul se termină de-abia la întoarcere, la intrarea din Grecia spre Bulgaria. Dacă se merge prin sudul Siciliei, maşinile cu rezervor sub 800 de litri alimentează odată la ieşirea din Bulgaria spre Grecia, unde litrul de motorină costă 1, 28 euro, TVA inclus, pentru că în Grecia şi în Italia preţul e mai mare: 1,35–1,40 euro. Scopul este, în mod evident, să ajungă combustibilul până la revenirea în Bulgaria.

Tot noi suntem cei mai severi cu greutatea maşinii

Cântare de greutate pentru camioane au şi bulgarii, şi românii, dar controale la greutate fac şi grecii, însă foarte rar. Italienii au cântar în fi ecare port, însă nu fac nici un control. În Italia, un camion poate avea masa maximă autorizată 44 de tone. În România, camionagiii au însă voie să aibă maximum 40 de tone.

Comentariul nostru ar fi : dacă un camionagiu a încărcat 44 de tone de fructe în Italia, soluţia ar fi ca până în ţară să mănânce patru tone de fructe şi a rezolvat problema. În Bulgaria şi în Grecia exigenţele sunt cam aceleaşi ca în România, doar că grecul e ceva mai tolerant la depăşiri de o tonă – o tonă şi jumătate.

Meniu fix la restaurant

În general, şoferii de camion sunt gospodari mari. Au ladă frigorifică în cabina camionului şi îşi fac provizii de drum serioase. Sunt echipaţi cu butelie de gaz şi uneori şi cu spirtieră. Unul dintre camionagiii cu care am vorbit însă ne-a spus că şi-a făcut obiceiul să mănânce pe traseu ce găseşte, fără butelie, fără provizii.

În Bulgaria, la restaurantele amenajate la şosea, mâncarea este ieftină şi bună. Un meniu cu două feluri de mâncare, cafea şi suc costă între cinci şi 7,5 euro. În Grecia, pe marginea drumurilor şi autostrăzilor, sunt aşanumitele cantine, care fac nişte sandviciuri delicioase cu carne prăjită, numite souvlaki, ca nişte frigărui de porc sau de vită, cu cartofi prăjiţi, muştar şi varză. Pe autostradă există unele restaurante bune, unde se mănâncă un meniu fix cu 14 euro, dar în rest nu merită, pentru că mâncarea e foarte scumpă.

4 comments

  1. ionescu laurentiu

    buna dimineata si fara suparare,cu masina mica cat ma costa feryboat-ul pentru a trece in italia spre Brindisi?va multumesc !

  2. admin

    Nu e nici o suparare, stimate domnule. Aveti aici rutele si preturile din statia de ferry Igoumenitsa:

    http://www.directferries.co.uk/igoumenitsa_brindisi_ferry.htm

    Iata si cele pentru plecarile din Brindisi spre Igoumenitsa:

    http://www.ferries.gr/endeavorlines/brindisi-igoumenitsa-prices.htm

    ~redactia~

  3. Laurentiu

    As avea si eu o intrebare .Ca sa ajung in Sicilia cu autoturismul este mai convenabil ca pret sa merg prin Grecia si sa traversez cu feribotul?Multumesc

  4. Laurentiu

    Am uitat sa spun ca plecarea spre Messina Italia se face din Brasov

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

four + 1 =