Călătorii vor putea primi despăgubiri pentru întârzierile trenurilor din anul 2019

Călătorii au dreptul la despăgubiri de la operatorii feroviari atunci când trenurile sunt întârziate sau anulate, dar măsura nu se va aplica din această lună, întrucât Guvernul a amânat aplicarea ei până în 2019. Potrivit Regulamentului Comisiei Europene nr. 1371/2007, călătorii trebuie despăgubiţi cu 25% până la 100% din preţul biletului, dacă trenurile întârzie. foto

România a obţinut o derogare în 2009 până la termenul 3 decembrie 2014, dată de la care trebuia să înceapă plata despăgubirilor. Guvernul a amânat însă aplicarea acestei măsuri prin HG nr. 078/2014. Hotărârea de Guvern respectivă a prelungit astfel perioada în care România beneficiază de o derogare de la dispoziţiile europene.

Astfel, călătorii nu vor primi despăgubiri pentru întârzierea trenurilor nici în perioada 2014-2019.

Amânarea propusă de Ministerul Transporturilor are drept cauze „lipsa banilor pentru despăgubiri şi compensaţii”, dar şi „infrastructura deficitară”.

„Acordarea acestor derogări pentru următorii cinci ani este imperios necesară, devenind foarte dificil de asigurat nivelul de regularitate impus de articolele 15-17 din Regulamentul (CE) nr.1371/2007, despăgubirile şi compensaţiile pentru întârzieri producând pagube financiare semnificative operatorilor feroviari, urmare a stării deficitare a infrastructurii feroviare, pentru care gestionarul de infrastructură nu poate fi tras la răspundere”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de hotărâre de Guvern elaborat de Ministerul Transporturilor şi aprobat de Guvern. (Digi 24 TV)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

11 + two =