Bulgaria. Un nou tronson al autostrăzii Trakia va fi inaugurat la 1 iulie

Comisarul european pentru politică regională, Johannes Hahn, preşedintele Bulgariei, Rosen Plevneliev, şi premierul Boiko Borisov, vor inaugura, pe 1 iulie 2012, un nou tronson al autostrăzii Trakia (între Stara Zagora şi Nova Zagora). Proiectul a fost cofinanţat cu fonduri europene, informează Reprezentanţa Comisiei Europene în Bulgaria, citată de postul național de televiziune bulgar. foto

Tronsonul finanţat de UE are o lungime de 115 kilometri, între Stara Zagora şi Karnobat. Realizarea proiectului va finaliza autostrada de legătură dintre Sofia şi Burgas şi va îmbunătăţi circulaţia pe reţeaua europeană rutieră din sud-estul Europei, legând porturile de la Marea Neagră de inima UE. Suma totală investită în construirea autostrăzii Trakia este de 362,6 milioane de euro, din care 286,2 milioane de euro din Fondul European de Coeziune, prin care sunt finanţate în principal proiecte de infrastructură şi de mediu.

Noua autostradă nu numai că va îmbunătăţi securitatea rutieră, dar va şi scurta timpul de călătorie cu 47 de minute. Pentru parcurgerea noului tronson de autostradă, care include 10 poduri, 19 pasaje şi trei treceri la nivel cu calea ferată nu vor fi plătite niciun fel de taxe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

three × 4 =