Bulgaria și România au semnat un memorandum pentru noi poduri peste Dunăre

Ministrul bulgar interimar al transporturilor, tehnologiei informaţiilor şi comunicaţiilor, Nikolina Anghelkova şi viceprim-ministrul şi ministru al dezvoltării regionale şi administraţiei publice din România, Liviu Dragnea, au semnat un Memorandum de Înţelegere privind efectuarea de studii de fezabilitate în vederea construirii a noi poduri peste Dunăre, informează Biroul de Presă al Ministerului Transporturilor, Tehnologiei Informaţiilor şi Comunicaţiilor de la Sofia. foto

La ceremonia care a avut loc la Bucureşti a participat şi premierul român, Victor Ponta. Până la sfârşitul săptămânii viitoare, va fi stabilită componenţa grupului de lucru mixt româno-bulgar, care trebuie să înceapă lucrul privind pregătirea celor două proiecte de construcţie a podurilor Nikopole-Turnu Măgurele şi Silistra-Călăraşi.

„Principala sarcină a grupului de lucru este de a stabili paşii concreţi şi termenele de pregătire a proiectelor – de la prima fază la data orientativă de începere a activităţilor de construcţie. Memorandumul va pune bazele nu numai pentru acest proiect comun – construcţia unor două noi poduri peste Dunăre, dar va crea condiţii şi pentru îmbunătăţirea climatului economic din nordul Bulgariei”, a declarat ministrul bulgar.

Potrivit acesteia, cele două poduri vor îmbunătăţi legătura dintre nordul Bulgariei şi sudul României şi vor contribui la atragerea de investiţii în regiune. Ministrul Anghelkova a subliniat că rapiditatea cu care a fost pregătit şi semnat documentul demonstrează voinţa şi angajamentul guvernelor Bulgariei şi României de a urgenta procesul de realizare a celor două poduri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 × 5 =