Bulgaria preia preşedinţia în exerciţiu a Adunării Parlamentare a OCEMN

O delegaţie parlamentară bulgară, condusă de preşedintele Adunării Naţionale a Bulgariei, Ţeţka Ţaceva, participă, în perioada 27- 28 noiembrie, la Baku, la cea de-a 40-a sesiune plenară a Adunării Parlamentare a Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre. foto

În cadrul forumului din capitala Azerbaidjanului, preşedintele Parlamentului de la Sofia va prelua preşedinţia în exerciţiu a organizaţiei. Postul îi va fi oferit simbolic de preşedintele Parlamentului azer, Oktay Asadov, relatează postul național de radio din Bulgaria BNR

Bulgaria preia preşedinţia forumului parlamentar de cooperare economică pentru următoarele şase luni, până în iunie 2013, când oraşul bulgăresc Varna va fi gazda următoarei sesiuni plenare a Adunării parlamentare a organizaţiei.

Preşedinţia Bulgariei se va desfăşura sub semnul aniversării celor 20 de ani de la înfiinţarea AP OCEMN. Varna va găzdui şi reuniunea Conferinţei preşedinţilor parlamentelor statelor membre ale AP OCEMN.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × 5 =