Pe 28 mai a.c., Han..." />

BASARABIA. 200 de ani de criză identitară

Pe 28 mai a.c., Hanul lui Manuc a găzduit ultima conferinţă de comunicări ştiinţifice dedicată împlinirii a 200 de ani de la semnarea Tratatului de la Bucureşti dintre Imperiul Rus şi Imperiul Otoman.

Fără ca românii să ştie, cele două imperii au târguit teritoriile din estul Moldovei istorice. Rusia a cerut atunci Moldova şi Valahia. O simplă conjunctură ar fi făcut ca toţi să vorbim ruseşte. Până la Turnu-Severin. Ce făceau politicienii noştri azi? Mai aveau ei războaie pentru a stabili dacă Ponta merge la Consiliul European?

Ultima comemorare a fost organizată de Asociaţia Ambasadorilor şi Diplomaţilor de Carieră din România. Presa noastră a lipsit de la apel. Toţi participanţii au căzut de acord că dezastrul în estul Moldovei istorice a început la 16 / 28 mai 1812. „Nu voi lăsa românilor decât ochii ca să poată plânge”, ar fi spus generalul Kutuzov, ce conducea delegaţia ţaristă. Târgul Imperiu Otoman – Imperiu Rus e aniversat şi în prezent de ruşi, iar românii fac doar comemorări la Chişinău, Iaşi şi Bucureşti.

Au fost şi congrese de istorie la Chişinău şi Iaşi, unde istoricii ruşi au venit tot cu tezele lui Stalin: limba moldovenească şi poporul moldovenesc există, era dreptul Rusiei să ia Basarabia, Bucovina şi Herţa, pentru că trupele ruseşti au trecut pe-acolo sute de ani, poporul român s-a format în a doua jumătate a secolului al XIX-lea în unele teritorii ale Valahiei şi Moldovei istorice etc. Iată de ce studiul istoriei naţionale vechi nu trebuie abandonat, cum se întâmplă azi în România.

Academicianul Ioan Scurtu a reamintit că tragedia Basarabiei a început cu tot concursul marilor puteri occidentale. La fel şi la Conferinţa de pace din 1947, când România, victimă a Pactului Molotov – Ribbentrop, a fost abandonată în faţa Rusiei Sovietice.

„Sigur că putem considera că Rusia ne-a făcut mult rău, dar teritoriile trebuie să le cerem de la Ucraina, nu de la Rusia. Apoi, n- am văzut nici un lider politic de la Bucureşti care să intervină pe lângă Washington, Londra şi Paris pentru îndreptarea abuzului”, a spus istoricul.

Sufletul manifestării a fost ambasadorul Aurel Preda Mătăsaru, ce a prezentat o excelentă comunicare. Rusia îşi face apariţia în teatrul politic european în a doua jumătate a secolului al XVII-lea. Martor în epocă, Jaques Fervourt, un chargé d´affaires francez la Sankt Petersburg, aprecia, citat de Mătăsaru: „Dacă ambiţiile ruseşti nu sunt luate în seamă, efectele lor ar putea fi fatale pentru vecini. O astfel de naţiune are stofă de cuceritor”.

Ţara noastră a simţit din plin efectele. Prin tratatul de la Luţk, Petru cel Mare se obligă să nu se amestece în treburile interne ale Moldovei şi să nu intervină în problema succesiunii la tronul Moldovei atunci când acceptă, în articolul 3, că „noi, marele stăpânitor, Măria noastră ţarul, făgăduim pentru noi şi pentru urmaşii urmaşilor noştri la tronul Rusiei să recunoaştem pământurile principatului Moldova ca fiind cele cuprinse între râul Nistru, Cameniţa, Bender, cu tot ţinutul Buceacului, Dunărea, graniţele ţării munteneşti şi ale Transilvaniei după delimitările făcute cu acele ţări”.

Cincizeci de ani mai târziu, Metternich, cancelarul imperiului austriac, avertiza că ţarul Rusiei Alexandru I „nu concepea o alianţă care să dureze mai mult de cinci ani, «deoarece ceea ce ţarul visează noaptea face ziua»”.

Imperiul rus a încorporat astfel Basarabia, efort care a costat Moscova 200 de milioane de ruble de aur pentru mituirea delegaţilor turci la tratativele de la Bucureşti, inclusiv mituirea lui Manuk-bey cu o moşie imensă în Basarabia, precum şi a demnitarilor turci de la Istanbul, la care s-au adăugat reprezentanţii diplomatici ai marilor puteri occidentale ale vremii, acreditaţi în această capitală.

Marea Unire de la 1918 a fost batjocorită pe timp de pace în 1997, când Emil Constantinescu şi Adrian Severin „au acceptat inacceptabilul, semnând în numele poporului român Tratatul politic de bază cu Ucraina, una dintre succesoarele imperiului muscălesc, ce consfinţea raptul sau cea mai mare parte a lui, înfăptuit de Kutuzov la Bucureşti, acum 200 de ani”, a spus Aurel Preda.

Mircea Snegur i-a propus lui Ion Iliescu unirea. A fost refuzat

În 2009, Aurel Preda a publicat cartea „Memoriile unui diplomat oarecare”. Atunci mi-a povestit că a redactat Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova din 1991 şi că Mircea Snegur chiar i-a propus lui Ion Iliescu să facă unirea.

Cu o condiţie: să-i garanteze funcţia de vicepreşedinte al României. Aurel Preda a acceptat invitaţia lui Vasile Nedelciuc de la Frontul Popular să meargă la Chişinău, unde a redactat Declaraţia de independenţă de la 27 iulie 1991.

A conceput-o ca prim pas spre reunificarea statelor româneşti. La fel ca Marcel Dinu, a susţinut introducerea în Constituţia României a unei prevederi clare referitoare la acest obiectiv naţional.

În acest sens, trebuia rezervat un post de vicepreşedinte al României, care să rămână vacant până când se va realiza unirea. Apropiaţii lui Ion Iliescu nu au acceptat.

Ambasador Aurel Preda: Iliescu, un alogen ce nu poate gândi ca noi

Aurel Preda mi-a povestit că o delegaţie a lui Vasile Nedelciuc şi Anatol Plugaru, şeful serviciilor secrete de la Chişinău, a venit de două ori la Bucureşti pentru a trata cu Iliescu propunerea lui Snegur. Nu au fost primiţi. După prima discuţie cu Aurel Preda, l-am sunat pe Ion Iliescu şi l-am întrebat dacă a existat o asemenea propunere din partea lui Mircea Snegur. „Este o aiureală de-a lui Preda… nu a existat o asemenea propunere… era o perioadă tulbure, nu era posibil aşa ceva…”, a fost răspunsul liderului de la Cotroceni. Şi iarăşi am revenit peste ani la discuţia cu ambasadorul Preda

Domnule ambasador, cum vă explicaţi că politicienii au lipsit de la toate evocările organizate în 13-28 mai?
Din oportunism. E o linie constantă a oamenilor politici români. Majoritatea a fost mereu aşa. Au existat şi politicieni mari, ca Brătienii, Carol I, Ferdinand, Regina Maria, ce au dovedit că erau foarte buni români. Ceilalţi – cum a bătut vântul.

E adevărat că Snegur a vrut unirea?
Aşa e.

Nedelciuc nu zice nimic. Valeriu Matei neagă. L-am întrebat pe Iliescu şi mi-a spus că „e o aiureală de-a lui Aurel Preda, care nu ştie ce vorbeşte”, că era o perioadă tulbure, că nu a fost niciun dialog de acest gen. Până la urmă care e adevărul? Vă menţineţi afirmaţia?
Absolut! Mă aşteptam de la domnul Iliescu la un asemenea răspuns. El e şi rămâne un alogen ce nu poate gândi ca noi.

Temători politicienii români de ce? E un fapt istoric. Au trecut 20 de ani. Nu putem să-l discutăm? De ce nu s-ar face unirea condiţionat, pentru a asigura garanţii pentru politicienii de la Chişinău?
E vorba de un sindrom al obedienţei faţă de imensitatea Estului şi Vestului. Nici eu nu-i înţeleg.

Încă o dată: acele negocieri pentru reunificarea României au avut loc?
Sigur. Snegur şi-a închipuit, în absenţa altor granguri de la Bucureşti, că Preda ăsta e ăla care are prerogativele negocierilor şi a fost trimis acolo. Că lucrurile stăteau altfel, asta e altă treabă.

Cerea un post de vicepreşedinte al României unite?
A spus aşa: „Dacă tot faceţi Constituţia acum, spune-i lui Iliescu că noi am vrea un post de vicepreşedinte”. (Îşi închipuia că mă bat pe epoleţi cu Iliescu!). De fapt, şi la 27 martie 1918, basarabenii lui Pan Halipa şi ceilalţi au pus nişte condiţii. Au crezut în 1991 că pot repeta istoria.

După 200 de ani, românii din Basarabia trăiesc încă o absurdă criză identitară. Evident, falsă. Nu au nici o scuză: au majoritatea absolută acasă la ei. Moldoveni? Români? Dar oltenii de ce nu intră în criză identitară? Aderarea la UE, la NATO?

Sau ascultăm de glasul de sirenă al lui Vladimir Putin spre Uniunea Vamală, spre Uniunea Economică Eurasiatică? Adică izolarea tehnologică a Estului, ca pe vremea CAER? Mingea e în terenul UE, dar asta nu scuteşte de efort elitele politice şi spirituale de la Chişinău şi Bucureşti.

În timp ce noi facem evocări, ruşii au luat toată producţia de vinuri cu tot cu vii. Spaniolii de la Union Fenosa au acaparat resursele şi circuitele energetice ale Republicii Moldova. Israelul are băncile şi producţia de alimente, iar Germania realizează între Nistru şi Prut cea mai mare cantitate de sfeclă de zahăr din istoria ţinutului. România se mai gândeşte. Să sperăm că va construi măcar Gazoductul Iaşi – Ungheni, apoi o linie ferată europeană cu fonduri atrase inteligent de la UE. Restul e vorbă. Cлова на ветру.

1 comment

  1. Pingback: Parlamentul să se ocupe şi de următoarele momente din istoria României

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

8 + 5 =