Autocamion fără autorizație specială sancționat cu 34.000 lei la ieșirea din țară de la Calafat

Un autocamion de 29 m lungime, 3,93 m lățime, 4,5 m înălțime și în greutate (atestată de documentele de însoțire ale autocamionului) de 94,25 tone a fost depistat astăzi, 05.07.2017, de către Agenția de Control și Încasare (ACI) Calafat, pe sensul de ieșire din țară, fără autorizație specială de transport. foto

Sancțiunea aplicată a fost în valoare de 34.000 lei.

Precizăm că limitele maxime admise pentru a circula pe rețeaua rutieră din România fără autorizație specială de transport sunt de 16,5 m lungime, 2,55 m lățime, 4 m înălțime și 40 tone greutate. Pentru orice depășiri ale acestor valori firmele de transport trebuie să solicite CNAIR autorizație specială de transport.

Agenția de Control și Încasare (ACI) Calafat, pe sensul de ieșire din țară, și-a început activitatea în data de 29.06.2017 și în doar 24 de ore, reprezentanții DRDP Craiova au constatat contravenții și aplicat sancțiuni în valoare de 37.300 lei și tarife de 2000 EURO, conform prevederilor legale.

12 comments

  1. parere

    – P.T.F. rutiere Romania: Sighetu Marmatiei, Halmeu, Petea, Urziceni, Valea lui Mihai, Sacueni, Bors, Salonta, Varsand, Turnu, Nadlac II, Nadlac I, Cenad, Valcani, Lunga, Jimbolia, Foeni, Stamora Moravita, Naidas, Portile de Fier 1, Portile de Fier 2, Calafat, Bechet, Turnu Magurele, Zimnicea, Giurgiu, Ostrov, Negru Voda, Vama Veche, Constanta Sud – Agigea, Galati, Oancea, Albita, Sculeni, Stanca, Radauti Prut, Siret, Vicovu de Sus.

  2. parere

    Transport rutier, Europa:

    – ( A 6 – A 1 ) Centura Atena – Lamia – Larissa – Chalastra – Thessaloniki – Gefyra – Polikastro – Veles – Skopje – Kumanovo – Vranje – Leskovac – Nis – Paracin – Radinac – Vucak – Petrijevo – Udovice – Grocka – Belgrad – Novi Sad – Subotica – Kelebija – Tompa – Kiskunhalas – Soltvadkert – Solt – Dunaujvaros – Szekesfehervar – Kisber – Gyor – Mosonmagyarovar – Hegyeshalom – Rajka – Cunovo – Bratislava – Kuty – Breclav – Brno – Praga – Usti nad Labem – Dresden – Lubbenau Spreewald – Centura Berlin ( A 13 – A 10 – A 113 ) = 2240 km.

    – ( A 6 – A 8 ) Centura Atena – Corinth – Patras – Preveza – Igoumenitsa – Ferry boat – Brindisi – Bari – Andria – Cerignola – Foggia – San Severo – Termoli – Vasto – Pescara – San Benedetto del Tronto – Civitanova Marche – Ancona – Fano – Pesaro – Cattolica – Rimini – Cesena – Forli – Faenza – Imola – Bologna – Modena – Reggio Emilia – Parma – Piacenza – Milano – Saronno – Como – Chiasso – Lugano – Bellinzona – Biasca – Altdorf – Luzern – Oftringen – Sissach – Basel – Saint Louis – Mulhouse – Colmar – Selestat – Luneville – Nancy – Metz – Thionville – Luxembourg – Ettelbruck – Malmedy – Verviers – Liege – Maastricht – Geleen – Maasbracht – Weert – Eindhoven – S Hertongenbosch – Vianen – Nieuwegein – Utrecht – Centura Amsterdam ( A 2 – A 9 ) = 2724 km.

    – ( A 9 – A 1 ) Centura Amsterdam – Amersfoort – Ede – Arnhem – Emmerich am Rhein – Wesel – Oberhausen – Duisburg – Dusseldorf – Leverkusen – Koln – Siegburg – Limburg an der Lahn – Frankfurt am Main – Wurzburg – Nurnberg – Regensburg – Deggendorf – Passau – Wels – Liezen – Leoben – Graz – Leibnitz – Maribor – Ptuj – Krapina – Zapresic – Zagreb – Kutina – Novska – Nova Gradiska – Slavonski Brod – Zupanja – Sremska Mitrovica – Belgrad – Grocka – Udovice – Petrijevo – Vucak – Radinac – Paracin – Nis – Leskovac – Vranje – Kumanovo – Skopje – Veles – Polikastro – Gefyra – Thessaloniki – Chalastra – Larissa – Lamia – Centura Atena ( A 1 – A 6 ) = 2792 km.

    – ( A 3 – A 13 ) Centura Luxemburg – Schengen – Merzig – Saarlouis – Zweibrucken – Pirmasens – Kandel – Karlsruhe – Pforzheim – Stuttgart – Ulm – Augsburg – Munchen – Raubling – Rosenheim – Siegsdorf – Walserberg – Salzburg – Spittal – Villach – Jesenice – Kranj – Ljubljana – Novo mesto – Samobor – Zagreb – Kutina – Novska – Nova Gradiska – Slavonski Brod – Zupanja – Sremska Mitrovica – Belgrad – Grocka – Udovice – Petrijevo – Vucak – Radinac – Paracin – Nis – Bela Palanka – Pirot – Dimitrovgrad – Dragoman – Slivnitsa – Bozhurishte – Sofia – Pazardzhik – Plovdiv – Haskovo – Harmanli – Lyubimets – Svilengrad – Edirne – Luleburgaz – Corlu – Esenyurt – Centura Istanbul ( O-3 – O-2 ) = 2365 km.

  3. parere

    Cel mai scurt traseu rutier, care face legatura intre Croatia, Ungaria, Bosnia Hertegovina, Serbia si Romania:

    – ( A 3 E 70 – A 5 E 73 – A 3 E 70, E 73 ) Nod rutier Sredanci – A 3 ( E 70, E 73 ) – A 3 ( E 70 ) – P.T.F. Bajakovo – Batrovci – E 70 – A 1 ( E 75 ) – E 70 – E 75 – 26 ( E 763 ) – E 70 – 130 – 10 ( E 70 ) – P.T.F. Vatin – Stamora Moravita – DN 59 ( E 70 ) – DJ 588A – DN 58B – Nod rutier Resita ( DN 58B – DN 58 ) = 354 km.

  4. parere

    – ( A 93 E 45, E 60 – A 8 E 45, E 52 – A 8 E 45, E 60, E 52 – A 8 E 52, E 60 ) Nod rutier Dreieck Inntal Raubling – A 8 ( E 52, E 60 ) – P.T.F. Walserberg – A 1 ( E 52, E 60 ) – A 1 ( E 52, E 60, E 55 ) – A 10 ( E 55 ) – A 10 ( E 55, E 66 ) – A 11 ( E 61 ) – P.T.F. Karawankentunnel – Jesenice – A 2 ( E 61 ) – A 2, A 1 ( E 61, E 70 ) – A 2, A 1 ( E 70 ) – A 2 ( E 70 ) – P.T.F. Obrezje – Bregana – A 3 ( E 70 ) – A 3 ( E 70, E 65, E 71 ) – A 3 ( E 70 ) – Nod rutier Sredanci ( A 3 E 70 – A 5 E 73 – A 3 E 70, E 73 ) = 698 km.

  5. parere

    – ( A 3 E 70 – A 5 E 73 – A 3 E 70, E 73 ) Nod rutier Sredanci – A 3 ( E 70, E 73 ) – A 3 ( E 70 ) – P.T.F. Bajakovo – Batrovci – E 70 – A 1 ( E 75 ) – E 70 – E 75 – 26 ( E 763 ) – E 70 – 100 – 153 – 14 – 33 – 34 – 162 – 34 – 165 – 33 – P.T.F. Kobisnica – Bregovo – 12 – 1 ( E 79 ) – P.T.F. Vidin – Calafat DN 56 ( E 79 ) = 457 km.

  6. parere

    – ( M 5 E 75 – 5 ) Centura Szeged – 5 – P.T.F. Roszke – Horgos ( P.T.F. vechi ) – Segedinski put – 13 – 130 – E 70 – 14 – 33 – 34 – 162 – 34 – 165 – 33 – P.T.F. Kobisnica – Bregovo – 12 – 1 ( E 79 ) – P.T.F. Vidin – Calafat DN 56 ( E 79 ) = 474 km.

  7. parere

    – ( M 5 E 75 – 5 ) Centura Szeged – 5 – P.T.F. Roszke – Horgos ( P.T.F. vechi ) – Segedinski put – 13 – 130 – E 70 – 14 – A 1 ( E 75 ) – A 4 ( E 80 ) – E 80 – P.T.F. Gradina – Kalotina – 8 ( E 80 ) – Centura Sofia ( 8 E 80 – 18 E 80 ) = 574 km.

    – ( M 5 E 75 – 5 ) Centura Szeged – M 5 ( E 75 ) – P.T.F. Roszke – Horgos – A 1 ( E 75 ) – 100 – 153 – A 1 ( E 75 ) – A 4 ( E 80 ) – E 80 – P.T.F. Gradina – Kalotina – 8 ( E 80 ) – Centura Sofia ( 8 E 80 – 18 E 80 ) = 573 km.

  8. parere

    – ( A 3 E 70 – A 5 E 73 – A 3 E 70, E 73 ) Nod rutier Sredanci – A 3 ( E 70, E 73 ) – A 3 ( E 70 ) – P.T.F. Bajakovo – Batrovci – E 70 – A 1 ( E 75 ) – E 70 – E 75 – 26 ( E 763 ) – E 70 – 100 – 153 – A 1 ( E 75 ) – A 4 ( E 80 ) – E 80 – P.T.F. Gradina – Kalotina – 8 ( E 80 ) – Centura Sofia ( 8 E 80 – 18 E 80 ) = 556 km.

  9. parere

    – ( A 3 E 70 – A 5 E 73 – A 3 E 70, E 73 ) Nod rutier Sredanci – A 3 ( E 70, E 73 ) – A 3 ( E 70 ) – P.T.F. Bajakovo – Batrovci – E 70 – A 1 ( E 75 ) – E 70 – E 75 – 26 ( E 763 ) – E 70 – 130 – 10 ( E 70 ) – P.T.F. Vatin – Stamora Moravita – DN 59 ( E 70 ) – DJ 588A – DN 58B – DN 58 – DN 6 ( E 70 ) – DN 68 – Nod rutier Hateg ( DN 68 – DN 66 E 79 ) = 465 km.

  10. parere

    Transport rutier, Romania:

    – P.T.F. rutiere Romania: Sighetu Marmatiei, Halmeu, Petea, Urziceni, Valea lui Mihai, Sacueni, Bors, Salonta, Varsand, Turnu, Nadlac II, Nadlac I, Cenad, Valcani, Lunga, Jimbolia, Foeni, Stamora Moravita, Naidas, Portile de Fier 1, Portile de Fier 2, Calafat, Bechet, Turnu Magurele, Zimnicea, Giurgiu, Ostrov, Negru Voda, Vama Veche, Constanta Sud – Agigea, Galati, Oancea, Albita, Sculeni, Stanca, Radauti Prut, Siret, Vicovu de Sus.

  11. parere

    – 56 ( E 73 ) P.T.F. Udvar – Dubosevica – 7 ( E 73 ) – 2 ( E 73 ) – 2 – P.T.F. Ilok – Backa Palanka – 12 – A 1 ( E 75 ) – 12 – 13 – 12 – 18 – 10 ( E 70 ) – P.T.F. Vatin – Stamora Moravita DN 59 ( E 70 ) = 315 km.

  12. parere

    – 56 ( E 73 ) P.T.F. Udvar – Dubosevica – 7 ( E 73 ) – 2 ( E 73 ) – 2 – 57 – 46 – P.T.F. Tovarnik – Sid – 120 – E 70 – A 1 ( E 75 ) – E 70 – E 75 – 26 ( E 763 ) – E 70 – 100 – 153 – A 1 ( E 75 ) – A 4 ( E 80 ) – E 80 – P.T.F. Gradina – Kalotina – 8 ( E 80 ) – 18, 1, 6 ( E 80, E 79, E 871 ) – A 1 ( E 80 ) – A 1 ( E 773 ) – A 4 – A 4 ( E 80 ) – E 80 – P.T.F. Kapitan Andreevo – Kapikule Gumruk Kapisi D 100 ( E 80 ) = 907 km.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × 1 =