Începând din anul 201..." />

Au viitor cursele de electric motorsport?

Începând din anul 2014, FIA a avizat apariţia unui rival dur al Formulei 1: Formula E, în care maşinile de curse vor folosi exclusiv motoare electrice. Dar care e viitorul competiţiei?

Iminentul campionat de curse de maşini electrice e setat pe o agendă verde. Aceste vehicule nu sunt o noutate, dar cele ce ating 220 km/h și ajung în trei secunde de la 0 la 100 km/h sunt ceva inedit.

Formula E a fost lansată oficial la finalul anului trecut de Formula E Holdings, condusă de fostul parlamentar european spaniol cu origini algeriano-belgiene Alejandro Agag, câștigător al licitației de serie.

Campionatul va cuprinde mașini de curse alimentate exclusiv cu energie electrică, pe 10 circuite stradale din Londra, Roma, Miami, Los Angeles, Putrajaya (Malaezia), Beijing, Buenos Aires și Rio de Janeiro, dar şi în alte două oraşe.

Aceasta e interesant: în prezent, printre cele mai atractive circuite de motorsport sunt cele stradale, din Principatul Monaco şi, mai nou, din Singapore.

Cine a urmărit cursele de mașini ştie: una din marile probleme ale Formulei E va fi lipsa mirosului de benzină cu cifră octanică ridicată şi a răcnetului specific motoarelor hranace de pe maşinile de curse clasice, ce ridică pulsul fanilor.

Va mai avea acelaşi farmec o competiţie în care maşinile vor fâşâi, în loc să spargă sonic aerul, în care se vor auzi răcnetele echipelor tehnice care schimbă anvelopele mașinilor și aclamările publicului? Ar fi cea mai mare schimbare de specific sportiv sonor, de la apariția motorsportului încoace.

„Industria auto trece printr-o transformare semnificativă, ce va deveni tot mai vizibilă”, spune Agag. Acesta are mulți ani de experiență în motorsport, inclusiv deținerea unui loc în formula GP3, cu echipa Addax GP3.

Transformarea industriei auto era previzibilă de vreo 30 de ani. Era de aşteptat că se vor termina carburanţii fosili. De asemenea, că firmele de avangardă, ce au început primele proiecte de nişă cu maşini electrice, vor fi frânate să-şi dezvolte afacerile de lipsa banilor şi prin piedici birocratice.

Era de aşteptat şi ca una sau două firme, precum Tesla, să reuşească să rămână pe piaţă, dar şi ca marii fabricanţi auto să se axeze treptat şi pe maşini electrice.

Agag vrea să creeze o competiţie „interesantă și competitivă”, cu o concurență puternică între 10 echipe, fiecare cu câte doi piloți.

Mașinile vor fi construite de Spark Racing Technology, cu șasiu Dallara, anvelope Michelin și un sistem de propulsie proiectat și construit de McLaren, explică Tom Phillips, ofiţer de presă al Formulei E.  Partenerul global Formula E este Tag Heuer, iar Renault partenerul tehnic.

De curând, Renault şi-a prezentat monopostul de Formula E Spark-Renault SRT 01E. Capabil să ajungă de la 0 la 100 km/h în mai puțin de trei secunde, bolidul e construit de Spark Racing Technology, ce va face 42 de mașini pentru primul sezon al Formulei E. Bateriile mașinii vor fi furnizate de Williams.

Cum se observă, principiul e diferit de cel din Formula 1 şi seamănă, spre exemplu, cu cel din Formula Renault: nu sunt mai multe echipe, ce-şi produc fiecare propria caroserie, propriile motoare etc.

Canalizarea efortului competitiv va fi spre performanţele sportive, prin talentul şi pregătirea sportivă a piloţilor, pentru că, din câte înţelegem, maşinile vor identice ca performanţe.

Avantajul sportiv e mare: nu se va mai întâmpla ca în Formula 1, unde piloţi ca Michael Schumacher sau Jenson Button, cu tehnologie superioară, au fost peste piloţi mai talentaţi, cu tehnologie inferioară, ca Damon Hill sau Rubens Barrichello.

„Durata de viaţă a bateriei și eficiența motoarelor electrice sunt ouă domenii unde multe companii investesc. Descoperirile în aceste domenii vor duce maşina electrică la alt nivel. Ne-am dori (ca Formula E – n.n.) să fie teren de testare pentru aceste progrese”, spune Agag, bătând şaua ca să priceapă marii car-makeri. Dacă soluţiile de avangardă oferite de aceştia vor fi experimentate întâi în Formula E, apoi aplicate în producţia de serie, credem că în zece ani efectul asupra industriei auto va fi spectaculos.

Williams Advanced Engineering (WAE) a anunțat că va fi furnizorul unic de tehnologie pentru baterii la Formula E. Firma a fost activă Formula 1 prin introducerea sistemului KERS de recuperare a energiei cinetice, începând din anul 2009. WAE a dezvoltat și un sistem hibrid volant pentru R18 Audi Quattro e-tron, unul de volant pentru autobuzele londoneze (împreună cu GoAhead Group) și un sistem de baterie hibridă pentru modelul Jaguar C-X75.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

7 + 18 =